Dacă nu, aflaţi de la mine.
România este o ţară cu o cultură mică, provincială dar… satisfăcătoare.
Nu se poate spune că nu am avea şi noi mari artişti, scriitori, oameni de cultură care să conteze în marile dezbateri culturale europene şi mondiale. La fel cum nu se poate spune că am fi buricul pământului.

Două, cred eu, sunt păcatele în care cădem prea ades când vine vorba de cultura română. Primul ar fi păcatul de a o desconsidera, de a o înmulţi cu 0.
Da. Suntem o cultură marginală, de provincie. Dar acest lucru are nenumărate avantaje. Aici încă nu a fost ucisă complet libertatea de gândire şi de creaţie şi nici modele care bântuie „marile culturi”. Aici poţi să cugeţi încă fără presiunea veninoasă corectitudinii politice. Aici poţi să fii încă liber să faci metafizică şi nu deconstrucţie.
E un mare dar acela de a fi marginal şi încă lăsat în pace.

Al doilea păcat este acela de a cădea în protocronisme, de a ne crede ombilicul lumii, de a crede nu doar că Hristos S-a născut la Fălticeni şi şi că Buddha s-a născut în Hălchiu de Braşov, Mahomed la Medgidia iar Platon şi Aristotel ar fi copilărit între Slatina şi Caracal.
Desigur, exagerez în paragraful de mai sus. Dar nu este mai puţin adevărat că suntem tributari unor mitologii ce ne limitează foarte grav orizonturile, care inhibă ceea ce este valoros şi ne adâncesc în…incultură.
Să ne gândim doar la mitologia în jurul lui Eminescu- sărbătoritul nefericit de astăzi, cel care îşi clama ateismul, admira credinţa în reîncarnare, cocheta cu ezotericii, dar căruia i se închide gura de către adulatorii care l-au transformat într-un soi de sfânt ortodox.
Şi e trist când o cultură frumoasă ca a noastră se îngroapă singură între cele două tendinţe extremiste. Noica, de exemplu-filozoful care putea oferi ceva consistent gândirii post-moderne europene, s-a blocat singur într-un păşunism etnic, în „sentimentul românesc al fiinţei”, în fundături culturale care îl fac imposibil de citit dincolo de….Vama Nădlac.
Aşa cum e trist când vezi dispreţul faţă de o cultură care e încă suficient de mică ca să poată să fie liberă de presiunile majore ale ideologiilor, modelor şi mofturilor de pe afară.

Deci de ziua culturii române nu pot să doresc acesteia decât ceea ce îi doresc propriului meu popor (şi mie însumi): simţul măsurii 🙂

Expo-Manuscrise-1-4-1024x731

Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s