Călătorie prin Vechiul Testament- Episodul II: Să îi întâlnim pe Patriarhii biblici

Bună parte din cartea Facerii este dedicată prezentării vieţii celor trei mari Patriarhi biblici- Avraam, Isaac şi Iacov, precum şi a fiilor acestuia din urmă (cu paginile de roman ale întâmplărilor prin care a trecut unul dintre aceştia, Iosif).
Pentru noi, creştinii dresaţi de o morală care e mai mult kantian-puritană decât creştină, dezobişnuiţi cu răceala şi tensiunile istoriei, prea odihniţi de o civilizaţie atotsuficientă şi de prea multă bunăstare, întâlnirea cu aceste personaje este cel puţin şocantă.
Desigur, unii dintre noi nu vor mima şocul- sunt prea politicoşi cu textul biblic ca să se întrebe cum de e posibil ca nişte oameni Sfinţi, ca Patriarhii biblici, să treacă prin situaţii cel puţin stranii pentru moralitatea noastră comodă.
Avem pe Avraam, care pentru a îşi scăpa viaţa de două ori apelează la minciună şi apelează la cinstea trupească a soţiei sale, care se culcă cu servitoarea sa, pentru a avea copii şi moştenitori, care luptă şi pradă, care nu îşi permite nici sentimente de milă, nici de excesivă bunătate.
Dar în acelaşi timp îl avem pe Avraam care ascultă voia Domnului şi pleacă într-o aventură incredibilă, pentru a întemeia un popor nou, ales special de Dumnezeu. Îl avem pe Avraam cel atât de credincios lui Dumnezeu încât este gata să îşi aducă copilul jertfă pentru Domnul. Îl avem pe Avraam care primeşte în ospeţie pe Însuşi Dumnezeu Treime.
Dar avem apoi pe nepotul său; Iacov fiul lui Isaac şi al Rebecăi. Iacov, care fură dreptul de moştenire al fratelui său Esav, îşi înşeală tatăl, este bigam (ce oroare pentru puritanii zilelor noastre) şi hoţ.
Dar este în acelaşi timp cel care îl învinge pe Îngerul Domnului în luptă dreaptă (unul din cele mai tainice momente ale Scripturii), cel care obţine iertarea fratelui şi îşi creşte cu multă dragoste copiii, care vor deveni, fiecare la rândul său, părintele câte unuia din triburile lui Israel.
Nu e uşor să „administrăm” această parte a istoriei biblice (ca şi multe altele) din perspectiva moralei noastre de secol XVII-XVIII. De aceea preoţii şi predicatorii evită să se confrunte cu textele hard şi fac un slalom, de multe ori reuşit, prin textul Scripturii.
Însă textul rămâne peste veacuri şi este menit să ne transmită o serie de lecţii dure. Cea mai dură este aceea că înainte de toate celelalte este dragostea de Dumnezeu şi ascultarea presupusă de această dragoste. Scopul, dacă este Dumnezeu şi ascultarea de poruncile Sale, scuză multe mijloace.
Lui Avraam i-ar fi fost uşor să rămână cuminte la el în cetate, în Uhr. L-ar fi cinstit pe Dumnezeu şi de acolo, doar. Ar fi prosperat acasă la el, ar fi evitat atâtea pericole şi sigur nu ar fi făcut niciunul din compromisurile morale pe care a trebuit să le facă în viaţa sa de pelerin al Domnului.
Dar pentru el chemarea lui Dumnezeu „”Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”.(Facere, 12,1-3), a devenit totul, şi nădejde, şi motivaţie, şi chiar şi scuză.
Ascultarea faţă de Dumnezeu nu are limite. Nici măcar limite de conştiinţă- ne spune Avraam peste veacuri. Nu e aşa că un astfel de mesaj deranjează urechile cuminţi, ale celor care şi-au transformat credinţa într-un soi de cuibuşor pufos şi adeseori rozaliu?
Cât despre Iacov, acesta ne arată o virtute complementară, în aparentă opoziţie: curajul credinţei. Numai un om care crede cu adevărat şi iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu poate să lase deoparte mofturile şi să se bată ….chiar şi cu Dumnezeu, ca să ajungă lângă Acesta.
De câte ori ne lipseşte nouă îndrăzneala credinţei şi a dragostei de o avea? Deşi şi Noul Testament ne aduce aminte că Împărăţia Cerurilor se cucereşte, se ia prin violenţă, nu prin poezele pioase. (Matei 11,12).
Poate că reflectând la Patriarhii biblici vom înţelege mai bine şi multe momente din istoria Creştinismului, pe care încercăm fie să le trecem sub tăcere, fie să le judecăm după aceeaşi credinţă slabă şi telenovelizată cu care ne place să ne învelim comod.

iacov-scara

Anunțuri


Categorii:Teologie

Etichete:, ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: