Lună: Martie 2015

De ce sunt pro-Israel

Eu sunt pro-Israel în principal din două motive: mai întâi pentru că sunt creştin şi credinţa mea biblică mă obligă să fiu astfel. Mai apoi, dar nu în cele din urmă, pentru că văd în Israel ceea ce îmi doresc de la România- o ţară care refuză să îşi plece capul, care ştie să negocieze, în care demnitatea, credinţa şi libertatea ştiu să coabiteze. Şi dacă Israelul, o ţară cât o treime din România, care nu are nici o treime din resursele României, înconjurată de duşmani, poate să facă atâtea lucruri, vă daţi seama ce aşteptări am de la România. […]

Duminica Sfintei Maria Egipteanca. Despre spovedanie

Până acum urcușul Postului Mare a fost punctat de momente de reflecție teoretică. În prima Duminică din Post ne-am adus aminte de dogmele Bisericii, în a doua Duminică, de sinteza teologică a Sfântului Grigore Palamas- moment de culme al culturii bizantine, în a treia Duminică ne-am închinat Crucii iar în a patra am fost invitați să citim marele tratat de mistică al Sfântului Ioan Sinaitul, Scara Raiului. Acum ni se pune în față un model de pocăință. Poate chiar modelul de pocăință al Creștinismului. O femeie desfrânată, care își trăia desfrânarea din plăcere, ajunge la conștientizarea păcatelor sale și a […]

Parlamentarist până la capăt

Traian Băsescu a lansat, de-a lungul mandatelor sale, trei teme care nu mi-au inspirat (instinctiv, inițial) încredere. Prima a fost tema ”independenței justiției”. Eu știu că justiție înseamnă instanță de judecată, nu procurori. Iar eu cred că infailiblizarea procurorilor este un atentat la libertatea mea personală. Mai știu că justiția nu poate să lucreze decât pe baza unei legislații care este votată de Parlament și promulgată de Președinte, deci limitele sale sunt, firesc, bine trasate de politic, prin instituția fundamentală a democrației- Parlamentul. A doua temă a fost cea a ”luptei împotriva corupției”. Nu l-am crezut pe Traian Băsescu ca […]

Buna Vestire

Cântările Bisericii definesc poate cel mai bine această sărbătoare ca ”începutul mântuirii noastre.” Iar numele de ”Buna Vestire” dat acestei sărbători este practic celălalt nume al Creștinismului: Evanghelia, Vestea cea bună a mântuirii noastre. Evenimentul prăznuit astăzi îndreptățește întru totul această interpretare și relatează nu doar momentul minunat al conceperii Domnului Iisus Hristos ca Om adevărat, în pântecele Fecioarei Maria, dar ne arată și ”mecanismul” mântuirii- care este împreună lucrarea dintre Dumnezeu și om. Dumnezeu iubește atât de mult omul, respectă atât de mult încununarea creației Sale, încât voința Sa se supune voinței omului. Dacă Fecioara Maria nu ar fi […]

Avem un Parlament tânăr și proaspăt. Asta să fie problema?

Încă un mit cu privire la politica românească care pică la o simplă căutare pe internet: acela că am avea aceiași politicieni. Spre surpriza, recunosc, și a mea, în Camera Deputaților, dintr-un total de 394 deputați (punând la socoteală și pe parlamentarii cu mandatele deja încheiate prin condamnare, demisie, dar și pe cei aleși în locul lor), 214 deputați sunt la primul mandat al lor în parlament. Nu mai puțin de 137 deputați au vârstele sub 45 de ani (deci pot fi considerați politicieni tineri) și doar 30 de deputați au vârsta de peste 65 de ani (sau împlinesc anul […]

Trei mituri cu privire la citirea Scripturii

1. Trebuie o pregătire duhovnicească anume pentru a citi Scripturile. Fals. Desigur, se recomandă o rugăciune înainte de a începe lectura Bibliei, pentru ca Dumnezeu să ne faciliteze înțelesurile mai dificile, dar Scriptura se poate citi oricând, oricum, în orice condiții. 2. Textul Bibliei sfințește și volumul care îl conține. De aceea e păcat să subliniezi, să îndoi paginile Bibliei, etc. Fals. Biblia este o carte sfântă și importantă doar în măsura în care este citită cu atenție, atent înțeleasă, studiată. Dacă este doar un obiect bun de pus la icoane și șters praful cu evlavie de pe el, atunci […]

Duminica a patra din Postul Mare. A Sfântului Ioan Scărarul

Duminica aceasta, a patra din Postul Mare, este Duminica închinată cinstirii și amintirii Sfântului Ioan Scărarul, autorul uneia din cele mai puternice și mai celebre cărți de spiritualitate creștină- Scara Raiului. Imaginea urcușului spre Dumnezeu ca pe o scară este o temă biblică pe care o găsim încă din cartea Facerii- scara patriarhului Iacov, pe care acesta o visează la Betel, și corespunde întru totul înțelesului pe care noi, creștinii, îl dăm relației cu Dumnezeu- relație a ridicării noastre. Treizeci sunt treptele despre care vorbește Sfântul Ioan Scărarul în lucrarea sa, treizeci ca și numărul anilor până la dobândirea vărstei […]