Sunt monarhist. Cred că monarhia este forma tradiţională de guvernare pentru români. De asemenea cred că este cea mai eficientă din punct de vedere instituţional formă de guvernare pentru această ţară.
Nu sunt adeptul monarhiei de drept divin- imposibilă şi chiar periculoasă în această lume fără Dumnezeu, ci al monarhiei de drept parlamentar- monarhie constituţională şi parlamentară, în care Regele să domnească şi nu să guverneze.
Cred că Monarhia înseamnă înainte de orice garanţia continuităţii, coerenţei, stabilităţii şi legalităţii. Suveranul trebuie să fie acea persoană care să îmi inspire încrederea pe care mi-o inspiră orice simbol naţional.
Puterea sa constituţională să fie aceea de instanţă apolitică, ultimă şi imparţială la care să ajungă guvernul, parlamentul şi societatea civilă în momente de dificultate de înţelegere a unui principiu constituţional sau a unui conflict între instituţii. Un Rege educat de mic copil pentru a fi monarh, suficient de bogat şi necondiţionat de diverse interese politice şi economice, care se identifică şi este identificat cu statul, este o instanţă mult mai legitimă decât o Curte Constituţională alcătuită din judecătorii cu trecuturi politice pestriţe, dependenţi de reţele clientelare şi mafii de partid.

Datorită acestei înţelegeri pe care o am asupra Monarhiei nu am cum să accept succesiunea propusă românilor de Regele Mihai I. Această succesiune este contra tradiţiei constituţionale a României regale, este o sfidare inacceptabilă a acordului dintre Principele Carol I şi România, de la 1866, al Statutului legitim al Casei Regale şi al legii salice.
A fi de acord cu o astfel de succesiune înseamnă a fi de fapt contra principiilor pentru care consider că este necesară monarhia: al garanţiei continuităţii, coerenţei, stabilităţii şi legalităţii.
A fi de acord cu o astfel de succesiune ar însemna să jignesc memoria Regelui Carol I, să îmi bat joc de sacrificiul sentimental al Regelui Ferdinand I, care a renunţat la dragostea vieţii sale pentru a fi Regele tuturor românilor, să uit de sentimentalul Principe Nicolae, care a renunţat din dragoste faţă de o frumoasă româncă, la titlul său princiar.
A fi de acord cu o astfel de succesiune m-ar pune în situaţia de a accepta şi o altă nedreptate. Dacă i s-ar permite doamnei Margareta de România să fie recunoscută ca prinţesă după căsătoria morganatică cu domnul Radu Duda, doar pentru că este fiica regelui Mihai, dacă aş recunoaşte că domnului Nicholas Medford Mills i se poate permite titlu princiar şi drept de succesiune doar pentru că este nepot al Regelui Mihai, de ce nu am accepta, pe exact aceeaşi logică şi dreptul la succesiune şi titlul princiar al domnului Paul Lambrino? Doar şi el este nepotul unui Rege, nu?

Înţeleg suferinţa bătrânului Rege de a vedea că urmaşii săi nu s-au ridicat niciunul la înălţimea demnităţii princiare, încălcând prin căsătorii după capul lor dar şi prin comportament evident imoral (cazul fiicei condamnată pentru jocuri ilegale de noroc prin SUA) absolute toate regulile cu privire la succesiune.
Dar dacă înţeleg suferinţa Majestăţii sale, nu pot accepta modificarea regulilor după placul său, pentru a permite continuarea unei dinastii care, după moartea sa, se va închide. Păcat că nu se închide cu demnitate ci într-o parodie de pseudo-curte potrivită pentru presa mondenă şi departe de a aspira şi a inspira în a fi un simbol naţional.
Acum 124 de ani, când Ferdinand dorea să încalce acordul dintre Casa Regală şi România, logodindu-se cu iubita sa, Elena Văcărescu, răspunsul conservatorului Lascăr Catargiu a venit clar, răspicat şi fără loc de negociere:
„Aiasta nu se poate, Majestate!”

Cred că este obligaţia oricărui conservator care ţine cu adevărat la monarhie şi nu este doar în vreun soi de patimă idolatră faţă de Rege, să îi spună lui Mihai I-ul: „Aiasta nu se poate, Majestate!”
România trebuie să aibă un Rege. Dar nu unul născut din combinaţii care sfidează absolut toate normele de funcţionare ale Casei Regale şi ale Monarhiei în România.
Sunt oricând deschis efortului de a găsi un candidat potrivit pentru Tronul României între casele domnitoare europene- aşa cum prevedeau normele de funcţionare ale monarhiei de la noi. Dar nu îmi cereţi să mai fiu părtaş la parodia aceasta cu „prinţi” de sufragerie şi actori (buni, incontestabil) care se joacă de-a aristocraţii, dar girează preşedinţi şi politicieni republicani, pentru că….mă doare Monarhia dacă o fac.

Coroana_de_Otel-Romania

Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

8 comentarii

  1. Avand in vedere ca Regelui i s-a impus sa abdice (cu pistolul pe masa) la 1947, si ca Romania s-a proclamat apoi republica, traditia constitutionala a Romaniei regale si acordul Regelui Carol I cu Romania sunt caduce. Invocarea lor acum nu poate fi opusa decat eventual prestigiului si regulamentului Casei Regale, dar nu mai poate avea efecte juridice in conditiile in care Romania insasi le-a incalcat.

    Apreciază

    Răspunde

    1. Nicio ilegalitate nu justifica o alta ilegalitate.

      Apreciază

      Răspunde

      1. Sunt de acord ca felul in care Regele a fost obligat sa abdice a fost ilegal. Dar proclamarea republicii a fost facuta de catre organele in drept.

        Apreciază

  2. Dar sunteti de acord ca Regele Mihai ESTE, in acest moment Suveranul legitim al României?

    Apreciază

    Răspunde

  3. Dacă nu, toate declaratiile dumneavoastră despre legitimitate sunt doar sofisme.

    Apreciază

    Răspunde

  4. Dacă da, atunci militati pentru restaurarea Constitutiei din 1923, iar problema succesiunii se va pune in mod constitutional, Regele Mihai avand posibilitatea de a cere modificarea Statutului Casei Regale, Parlamentul având ultimul cuvant. Dacă Parlamentul va gasi ca este foarte important ca Romania sa ramana singura tara europeana care mai aplica legea salica (apropo, credeti ca dacă fiica Regelui Carol I ar fi supravietuit nu s-ar fi renuntat la legea salica inca din secolul XIX, asa cum s-a intamplat in Olanda?), atunci asa sa fie. Dar si la alegerea unui succesor dintr-o altă casă regală, tot Regele Mihai, in viata fiind, are dreptul (conform Constitutiei) sa faca o propunere Parlamentului
    Cu tot respectul pentru parerea dumneavoastra, parerile Regelui au întâietate, nu pe baza unor consideratii vagi, prin litera Constitutiei…

    Apreciază

    Răspunde

  5. „Această succesiune este contra tradiţiei constituţionale a României regale, este o sfidare inacceptabilă a acordului dintre Principele Carol I şi România, de la 1866, al Statutului legitim al Casei Regale şi al legii salice.”
    Verificati, va rog, corectitudinea gramaticala a acestei fraze.
    Apoi, poate ca renuntati la nefericita formulare „sfidare inacceptabila a … legii salice”. Nu cred ca legea salica ar trebui sa fie venerata. Doar in acest caz, simpla ei punere in discutie ar fi o „sfidare inacceptabila”

    Apreciază

    Răspunde

  6. „titlul princiar al domnului Paul Lambrino?” pur si simplu nu exista. Insa daca un rege legitim s-ar hotari sa il creeze print, nu ar fi nicio problema.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s