Astăzi este Sfânta cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Se reproşează adesea cultul sfinţilor, pentru că ar fi o formă de superstiţie, de idolatrie, pentru că neagă adevărul evanghelic al lui Hristos ca singurul Mijlocitor dintre Dumnezeu şi om.
Desigur, în exagerările sale, cultul sfinţilor a alunecat în superstiţie, în idolatrie, în negarea unor realităţi evanghelice. Iar Bisericile- atât cea Catolică cât şi cele Ortodoxe- nu fac suficient de mult pentru a îndrepta aceste deformări.
Însă cu toate acestea, cultul Sfinţilor este esenţial pentru viaţa Bisericii. De ce? Deoarece cultul Sfinţilor consfinţeşte o dimensiune ce nu trebuie uitată a Bisericii- cea de familie şi prietenie cu Dumnezeu.
Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, oameni care prin vieţile lor au câştigat această prietenie şi care profită pentru noi de pe urma acestei prieteni. Căci ne spune Hristos Însuşi:
„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi.
Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.
De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.
Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veţi cere în numele Meu.” (Ioan, 15, 13-16).
Avem încă din paginile Evangheliei minunata scenă a nunţii din Cana Galileei, când Maria, Maica Domnului, obţine de la Fiul ei …..vin pentru o nuntă (ce poate fi mai banal dar şi mai impresionant decât o aşa minune?).
Evident, e păcat înaintea lui Dumnezeu să cerem, fie şi prin Sfinţii Săi, cine ştie ce prostie- vin pentru o petrecere sau bani să mergem în vacanţă- dar e bine să ştim că Dumnezeu îşi ascultă prietenii chiar şi când i se cer lucruri mici, plăceri şi bucurii ce nu au neapărat o dimensiune duhovnicească- precum vinul la o nuntă.

Sfinţii sunt prietenii Domnului dar şi părinţii noştri, fraţii noştri, surorile noastre. Ei ne înţeleg, fiind oameni ca şi noi, trecând prin ispite ca şi ale noastre, făcând păcate ca cele făcute de noi, poate mai mari decât am făcut noi, dar având puterea de a se ridica din păcat şi a se desăvârşi.
Să ne gândim la Maria Egipteanca- nimfomană pasională devenită model de asceză, la Evagrie Ponticul, cel fugărit de soţii încornoraţi de el, ajuns model de teologie şi de înţelegere a credinţei, de Thomas Becket, desfrânat şi alcoolic, devenit mărturisitorul şi mucenicul lui Hristos în faţa trufiei puterii pământeşti şi la atâtea modele de sfinţi.
Cum să nu înţeleagă ei putinţele şi neputinţele noastre, limitele şi talanţii noştri? Şi, implicit, să ştie chiar mai bine decât noi, ce să ceară ca ajutor de la Dumnezeu pentru sufletele noastre.
De aceea ne rugăm şi „specializat”, cumva, sfinţilor, ţinând cont de experienţele trăite de ei în viaţă, conştienţi că ei, dacă au trecut prin necazurile prin care trecem şi noi, ne înţeleg foarte bine.

Unii ironizează cultul sfinţilor ca fiind pe logica „pilelor şi relaţiilor”, al „corupţiei” mult criticate.
Aşa şi este. Creştinismul se fundamentează pe încrederea în oameni, nu în instituţii. Dumnezeu Însuşi S-a făcut Om, nu instituţie. De aceea, creştinii se încred în oamenii sfinţi, în rugăciunile şi mila lor, şi mai ales se încred în dreptatea miloasă a Omului Iisus Hristos, Dumnezeu Fiul.
Desigur, cei dintre noi care au făcut din vieţile Sfinţilor un soi de mitologie neopăgână, ştergând biografia reală şi inventând biografii fantastice, pline de miracole şi fapte de vitejie, sunt în păcat. Şi încă în păcat grav.
Pentru a avea un cult cu adevărat sănătos creştineşte al Sfinţilor,trebuie să avem o raportare adevărată la ei, cunoscându-le adevăratele vieţi şi citindu-le în lumina Evangheliei, nu a unor devoţiuni idolatru-superstiţioase.
Pentru a avea un cult cu adevărat sănătos creştineşte al Sfinţilor, trebuie să nu uităm de Hristos, Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Lui i se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea.
Când cozile la moaşte sunt mai mari decât cozile care se fac pentru împărtăşanie, atunci e o problemă de sănătate duhovnicească a bisericilor în care se întâmplă toate acestea.
Dar nicio boală nu este fără de leac la Dumnezeu. Doar să vrea oamenii să se vindece…

135110_duminica-ortodoxiei

Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s