Un prieten drag îmi reproşează:
„Are cateodata Bogdan mici impulsuri patapieviciene, plus cele preluate de la mentorul Daniel Barbu, care si el a părăsit ortodoxia că masele miroase 🙂 si e de bon ton sa ne arătăm aversiunea fata de evlavia populara daca nu intra in „peștera noastră”, care e una blindata de argumente. Ori suntem intelectuali (critici), ori numai suntem!”
Sincer, nu m-a deranjat deloc comentariul său. Nu mă consider jignit de acuza că aş avea „impulsuri patapieviciene”, atâta timp cât ele sunt intelectuale şi nu ţin de personalitate. Domnul Horia Roman Patapievici este una din minţile cele mai strălucite pe care le are România ultimilor 25 de ani. Caracterul domniei sale este mult sub nivelul minţii….
Categoric nu mă deranjează- ba mă flatează- asocierea cu profesorul Daniel Barbu, om a cărui gândire m-a influenţat chiar mai mult decât aş fi crezut eu însumi. Însă nu neg că nutresc un invidios respect pentru mintea sa bisturiu. Sper să se ascută şi a mea până la nivelul acela.
Am un singur regret. Dacă am şi citi pe Patapievici şi pe Barbu, nu doar i-am cita, probabil că societatea noastră ar arăta mai bine. Sau ar gândi mai bine.
Însă ce nu înţeleg şi nu pot accepta în replica prietenului drag este simpatia făţişă şi preferinţa faţă de ceea ce el numeşte „evlavia populară”, în faţa unei viziuni bazate pe argumente şi pe căutarea adevărului.
Evlavia populară- sub această expresie aparent benignă, se ascunde suferinţa de moarte a unui Creştinism- cel românesc.
Idealizăm „evlavia populară” când ea înseamnă de fapt un amestec dureros de ignoranţă, superstiţie şi magie.
„Evlavia populară” e mai îngrijorată de momentul prielnic consumului de agheasmă şi de anafură decât de protejarea vieţii umane. De aceea, acest popor, plin de „evlavie populară”, consumă lighene întregi de anafură în fiecare duminică dar are cea mai ridicată rată a avorturilor din Europa- bătând de departe, în masacrarea copiilor nenăscuţi, popoare majoritar ateiste.
„Evlavia populară”, la liturghie, este dispusă să calce peste oameni, doar-doar duce pomelnicul la Altar, sau se freacă de haina preotului ieşit cu Darurile sau la cădelniţat. Însă nu ştie ce e aia Epicleză.
„Evlavia populară” crede că trei bolovani sunt făcători de minuni şi face sute de kilometri până la mânăstirea Dervent să se închine lor, dar se blochează la întrebarea: „Este Hristos Dumnezeu sau nu?”
„Evlavia populară” nu ţine posturile, dar mănâncă cu sfântă cuvioşenie peşte la toate dezlegările de peşte de peste an.
„Evlavia populară” crede că viitorul poate fi citit dacă popa deschide cartea, dar singură nu deschide nicio carte, pentru propria sa luminare.
„Evlavia populară” acordă prioritate sfintei Parascheva lui Hristos. Dar nu pentru că ar şti cine este sfânta Parascheva- majoritatea devoţilor ei nu îi cunosc viaţa, minunile şi nici măcar locul ei în cultul sfinţilor- ci pentru că….este făcătoare de minuni,
„Evlavia populară” consideră că sfinţii sunt specializaţi ca idolii din vechime şi nu pierde vremea în a mai cinsti pe Dumnezeu, cât timp are idolii săi de cinstit.
„Evlavia populară” crede că e o faptă bună să îţi ghiftuieşti rudele la parastase.
„Evlavia populară” ştie că dacă îndeplineşti o succesiune de ritualuri magice la înmormântare o să „fie bine”. O să fie bine ce? „Evlavia populară” nu gândeşte prea departe.
„Evlavia populară” crede că de Paşti se taie mielul şi de Crăciun porcul. Că doar de asta „e” sărbătorile astea.
„Evlavia populară” nu munceşte nimic de Rusalii, că e „sărbătoare rea”. În schimb, nu ştie ce e aia Pogorârea Duhului Sfânt. Ah, ba ştie. E sărbătoarea la care se dă frunză de nuc, nu?
„Evlavia populară” aprinde lumânarea la Înviere.Şi ştie vreo 12 moduri magice de a folosi acea lumânare în timpul anului.
„Evlavia populară” se ia la bătaie pentru „sfânta agheasmă”, pe care o ia, eventual, cu bidoanele de 5 litri. Că e bună „de leac”.
„Evlavia populară” pupă Biblia, nu o citeşte.
Această „evlavie populară”, pe care preoţii ajung să o slujească din meschine interese (pentru că magia e mai rentabilă ca preoţia, pentru că nu e bine, vezi Doamne, să îţi superi credincioşii, pentru că ar fi o strategie pastorală să laşi superstiţia să domnească în Biserică), este moartea Creştinismului.
Şi nu trebuie să fii nici Barbu, nici Patapievici, nici măcar Duca, să vezi că acolo unde „evlavia populară” este lăsată de capul ei, e mai rău decât la atei şi păgâni.,,,
Dar ea, dă de înţeles prietenul meu drag, e totuşi de preferat unei credinţe asumate cu mintea şi cu sufletul, unei credinţe atente la esenţial şi care ţine de cont de îndemnul apostolului Ioan (un sfânt oricum mai puţin important, dacă nu e grabnic făcător de minuni sau specializat pe vreun domeniu de interes pentru „evlavia populară”):
„Fiilor, păziţi-vă de idoli!” (I Ioan, 5, 21)

P.S. Am citat din Scriptură. Deci „evlavia populară” mă poate suspecta că aş fi vreun „pocăit”.

52cac00595f9cf162b000000

Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s