Am făcut o dizertaţie de masterat pe tema relaţiei dintre Biserica Ortodoxă română şi clasa politică în postcomunism, printr-o grilă de lectură teologico-politică.
Acolo am cercetat inclusiv aspectul acesta, al relaţiei dintre BOR şi mişcarea neolegionară.
Indubitabil, mulţi legionari şi neolegionari au încercat să obţină protecţia şi susţinerea Bisericii. Unii foşti legionari, deveniţi duhovnici mari, sau chiar arhierei, au alunecat uneori, prin declaraţii şi gesturi neinspirate, în nostalgii ale generaţiei lor.
Unii dintre ucenicii lor chiar au alunecat în patima legionarismului, existând în România chiar mânăstiri infestate de morbul acesta.
ASCOR-ul a fost, un timp, pepiniera unui naţionalism radical şi care nu şi-a ascuns simpatiile faţă de ceea ce a fost legionarismul.
Dar, cu toate acestea, Biserica Ortodoxă română , ca instituţie, nu a căzut niciun moment în ispita legionarismului. Radicalismul politic al unor ortodocşi a fost marginalizat. Ierarhii din Sinod au strâns hăţurile şi au împiedicat multe din periculoasele evoluţii ale ASCOR-ului.
Mânăstiri care tindeau să se transforme în familii de cuiburi legionare, au fost ţinute în frâu. Desigur, voci stranii se mai aud din când în când dinspre anumite mânăstiri şi biserici, dar niciodată pe canale oficiale şi niciodată încurajate într-un fel anume de către autorităţile bisericeşti.
De altfel un mit, încurajat probabil şi de propaganda comunistă, a fost cel al unei bune relaţii dintre BOR şi Mişcarea legionară în interbelic.
Un cercetător atent şi obiectiv, va vedea însă că Biserica nu a sprijinit niciun moment Mişcarea legionară.
Patriarhii Miron Cristea şi Nicodim Munteanu (ultimul, un iubitor al poporului evreu, dispreţuind antisemitismul) au fost în mod evident ostili Mişcării lui Codreanu.
Numărul ierarhilor cu simpatii legionare a conţinut doar doi ierarhi- dintre care unul (Nicolae Bălan) a ştiut să se facă simpatic şi comuniştilor.
Preoţi legionari au fost. Dar proporţia nu a fost covârşitor mai mare decât în cazul preoţilor liberali sau ţărănişti.
Nici despre „ortodoxia” legionară nu putem spune prea multe, dacă privim lucrurile cu rigoarea ochiului teologic. În fapt, legionarismul s-a manifestat ca o sectă teologico-politică, în care interpretări şchioape ale creştinismului s-au combinat cu o mistică naţionalistă şi cu modele politice fasciste şi naziste.
Scriu astea pentru că am senzaţia că BOR ar trebui să îl dea pe Moise Guran în judecată pentru calomnie.2c62002f_0050000075958_00_600as
Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s