Revenirea lui Israel

Printre semnele sfârşitului lumii, cel mai aşteptat este cel al întoarcerii poporului lui Israel la Dumnezeu, prin recunoaşterea lui Iisus ca Mesia.

Această întoarcere a fost înţeleasă de către creştini ca fiind o „convertire” a evreilor la Creştinism, Adevărul este că o lectură atentă a Noului Testament ne arată destul de clar că nicăieri nu se menţionează acolo că evreii care recunosc pe Iisus ca Mesia ar trebui să nu se mai taie împrejur şi să nu păstreze Legea lui Moise.
Legea lui Moise capătă noi înţelesuri şi noi lumini pentru evreul care îl recunoaşte pe Iisus ca Mesia, dar nu se pierde în niciun caz. Copiii lui Avraam, rămân copiii lui Avraam iar a cere vechiului Israel să se facă după chipul şi asemănarea noului Israel, e ca şi cum ai cere fratelui mai mare, din parabola fiului rătăcitor, să plece să crească şi el turme de porci.

Din păcate, doar un dezastru de proporţii biblice, precum Holocaustul, a putut să redeschidă minţile creştinilor în faţa tainei lui Israel. Holocaustul, chiar dacă nu a fost comis de Biserică ci de ideologii străine de Creştinism (şi care urau şi Creştinismul), a venit pe fondul unui antisemitism pe care Biserica nu l-a condamnat suficient, nu l-a denunţat ca fiind o blasfemie şi o erezie.
De aceea, nici teologia nu mai avea cum să fie la fel după Holocaust. Pentru că, pur şi simplu, s-au deschis ochii noştri în faţa tragediei acesteia.
Pentru prima dată în istorie, s-a pus problema exterminării unui popor şi nu oricum, ci prin inventarea unui mecanism complex- industrial şi juridic- al morţii. Şi aceasta nu oriunde ci în cea mai civilizată parte a lumii, în cel mai civilizat colţ al Europei.
Poporul despre care orice creştin trebuie să cunoască atât de multe, fie şi pentru că începuturile Creştinismului sunt iudaice, a fost dus în pragul exterminării, cu cinism contabilicesc, de o degenerare politică şi ideologică a lumii creştine.
Şi totul în tăcerea deloc acceptabilă a Bisericilor creştine.

Reflecţia post-Holocaust a obligat o reîntâlnire a teologiei creştine cu cea iudaică dar şi la conştientizarea faptului că între evrei şi creştini este o legătură cu totul specială- pe care doar Biblia ne-o redescoperă.
Astfel ne dăm seama că restaurarea lui Israel, promisă evreilor şi nouă, nu înseamnă întemeierea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Israelului, nici a Conferinţei Episcopale Catolice Israelite. Înseamnă nici mai mult, nici mai puţin decât revenirea în fire a lui Israel, împăcarea cu Tatăl, descoperirea Fiului- Messia şi restaurarea Templului în Duhul Sfânt.

Anul 1948, anul întemeierii statului Israel, declaraţia „Nostra Aetate” din 1965, anul 1967, anul revenirii Ierusalimului acasă, adevărata „epidemie” care cuprinde pe rabini în a recunoaşte pe Iisus ca Mesia (fie şi doar pentru sufletele lor), dar şi declaraţia recentă a 25 de rabini ortodocşi, care recunosc importanţa Bisericii pentru mântuirea lumii, sunt jaloane ale împlinirii profeţiilor străvechi cu privire la restaurarea lui Israel întru Domnul.

Ca orice profeţie, ea nu se împlineşte cum ne-am proiectat noi. Dar se împlineşte.
images

Anunțuri


Categorii:Teologie

2 răspunsuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: