Discutam ieri cu fratele meu despre lumea Patericului. Concluzia lui a fost aceea că adevăraţii creştini sunt doar călugării care îşi asumă călugăria şi că altfel Creştinismul este imposibil în lume.

E o mare ispită, aceasta, în a vedea Creştinismul asociat cu monahismul, ispită mult încurajată de către Bisericile tradiţionale.
În fapt, vocaţia monahală este o cale extraordinară, care nu e firească. Este calea celor care vor desăvârşirea, sfidând firea omenească.
Călugărul depune jurământ de ascultare întru toate faţă de superiorul său ierarhic. Omul, prin natura sa, este liber.
Călugărul depune jurământ de castitate, omul, de la Dumnezeu, se bucură de plăcerile sexualităţii şi este chemat să se împlinească prin naştere de prunci şi familie.
Călugărul depune vot de sărăcie. Omul obişnuit este chemat să prospere, nu doar pentru el ci şi pentru ceilalţi..
Monahul se consideră chemat să fugă de lume, să se izoleze de ea. Creştinul este chemat să conştientizeze că lumea nu e a sa, dar trebuie să aducă roadă în lume.
Deşi numite, impropriu, „sfaturi evanghelice”, rânduielile vieţii monahale sunt un trai supra-evanghelic, fără niciun corespondent în Evanghelie. Chiar şi marele ascet al Noului Testament, Ioan Botezătorul, nu trăia ca un pustnic ci avea o vocaţie profetică orientată spre societatea vremii sale.

Călugăria a născut o mare spiritualitate a credinţei, dar de cele mai multe ori orientată doar spre ea însăşi. Fiind legată de specificul supra-creştin al monahismului (care visa depăşirea firii omeneşti), această spiritualitate de cele mai multe ori nu ni se adresează nouă. Şi trebuie să luăm din ea „cum grano salis”, căci e un condiment- dacă îl iei în doze suficiente, e foarte util. Dacă însă exagerezi cu el, îţi strică mâncarea.

Biserica, în înţelepciunea ei, a subliniat acest lucru de-a lungul timpurilor- prin interzicerea, de exemplu, a spovedaniilor la preoţi călugări, căci una e măsura călugărilor şi alta cea a lumii.
Însă de când episcopii au fost aleşi dintre călugări, inventându-se struţo-cămila aceasta tragică, în care oameni care fug de lume sunt puşi să păstorească lumea, în care oameni care depun votul sărăciei sunt puşi să fie demnitari, oameni care au jurat celibatul, sunt puşi să facă pastoraţia familiilor, a apărut această problemă- a monahizării Bisericii în toate aspectele sale, a idealizării modelului monahal ca modelul creştin prin excelenţă.

Însă Creştinismul este o realitate urbană, în lume şi pentru a salva oamenii de duhul lumii.
Nu poţi compara apostolii cu călugării- decât dacă ajungi la caricaturi naţionaliste penibile, precum aiureala aia cu „Betleemul românesc”. Apostolii au renunţat la multe nu pentru a fugi de lume ci pentru a se dărui mai mult vestirii Evangheliei şi organizării Bisericii în lume. Nu e în niciun caz acelaşi tip de vocaţie precum cea monahală.
Să nu fiu înţeles greşit, am toată dragostea faţă de viaţa monahală şi îi recunosc sfinţenia.
Dar monahismul nu trebuie să fie confundat cu vocaţia creştină ci înţeles tot timpul ca o căutare venerabilă, dar nu firească, a unui chip îngeresc (cum este şi numit).
Iar amestecarea lucrurilor, în credinţă ca şi în toate aspectele vieţii, nu e garanţia calităţii pentru nicio parte a amestecăturii.

71010_vocatia-tundere-monahism

Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

2 comentarii

  1. Buna seara, cu tot respectul, viata monahala poate tine de o vocatie, cea a izolarii, singuratatii si cautarii unui ideal de spiritualizare trans-uman….care se regaseste in toate religiile lumii, in persoana ascetului. Dar crestinismul nu este o chestiune ce tine de vocatie, este o optiune spirituala, religioasa, o cale de a trai printre oameni sub indrumarea unui Dumnezeu intrupat si din pacate ca orice religie are si acest aspect dogmatic folosit in fel si chip de cei ce se pretind experti si calauzitori, fie ca au sau nu harul de a apropia dogma de viata reala…Pana la urma, Dumnezeu este iubire, dar ce este Iubirea? 🙂

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s