La ce e bună teologia?

Ieri am scris o postare scurtă pe Facebook pe tema nevoii de teologi şi despre ce efecte nefericite putem vedea în Bisericile în care teologia nu mai există (cum este cazul BOR).
Revin asupra acestui subiect important.
Teologia este conştiinţa critică a Bisericii. Reflecţia teologică este cea care menţine mereu vie atenţia asupra adevărului Bisericii, caută răspunsuri şi înţelesuri pentru problemele actuale din Scriptură şi Tradiţie.
Teologia este cea care are grijă ca adevărul Bisericii să nu fie nici deturnat, dar nici anchilozat de o practică idolatrizantă, transformat în formă fără fond.
Roadele teologiei nu sunt deloc puţine. Dar este drept că sunt puţin cunoscute.
Lungul proces de împăcare între creştinii catolici şi ortodocşi se face, spre exemplu, printr-un foarte serios şi consistent dialog teologic care are deja rezultate extraordinare. Din păcate, însă, ele nu sunt făcute cunoscute credincioşilor şi teologia- mai ales în mediul ortodox, are o problemă: nu are dialog cu propria ierarhie, cu acea dimensiune instituţionalizată a Bisericii.
Din păcate, BOR nu a dezvoltat o reflecţie teologică serioasă şi nici ierarhia nu a încurajat prin încredere, pe teologi. Dacă ar face-o, multe probleme şi neînţelesuri s-ar lămuri.
O teologie vie este o teologie care are un dialog viu şi real cu lumea, cu filozofiile şi ideologiile timpului. Astfel ea are triplu rol: de pregătire a Bisericii pentru întâlnirea cu vremurile noi, de apologie a credinţei în faţa provocărilor vremurilor noastre, de adaptare a discursului Bisericii la urechile omului contemporan.
Fără teologie adecvată, Biserica e condamnată să fie ghettoizată şi să cadă în păcatul idolatriei.
Căci, să nu ne lăsăm păcăliţi- orice manifestare a credinţei care nu este conştientizată şi asumată de către credincios, este idolatrie şi magie.
Majoritatea problemelor Bisericii ar avea o rezolvare dacă teologia ar fi lăsată să crească şi să se exprime.
Abuzurile episcopilor şi preoţilor ar fi imposibile dacă s-ar dezvolta o ecleziologie articulată pe Tradiţie şi nu inventată după diverse obiceiuri şi mofturi personale.
Pătura de mijloc educată a societăţii ar fi mai îndemnată să vină spre Biserică. Superstiţia, vrăjitoria şi incultura nu ar mai fi dominante în vieţile parohiilor, cateheza şi-ar redobândi locul şi încă eficient.
Doar o credinţă sănătoasă poate da roade bune. Iar o credinţă sănătoasă nu se fundamentează pe tradiţii, datini, obiceiuri ci pe Adevăr.
Am fost acuzat că nu l-aş aprecia pe părintele Dumitru Stăniloae- neadevărat, Cred că părintele Dumitru Stăniloae este unul din marii teologi al secolului XX şi mai cred că e necesar ca Biserica Ortodoxă română să înceapă să îl şi citească.
Din păcate, Dumitru Stăniloae- ca şi Eminescu, în cultura română- este transformat într-un idol. Obsesia lui „cel mai mare”, care exprimă de fapt slăbiciunea şi nesiguranţa unei culturi minore, precum a noastră, ucide şansa oricărei receptări critice şi folositoare a unor gânditori români de mare valoare, precum părintele Stăniloae.
E cumva amuzant că cele mai bune lucrări dedicate operei lui Stăniloae sunt de fapt ale unor protestanţi (Rogobete, Bartoş, Henckel) şi unui catolic (Bielawski). Şi toate pozitive. Exegeza ortodoxă a lui Stăniloae nu a ieşit din logica unei omiletici jalnice a superlativului.
Teologia ortodoxă a secolului XX este însă una măreaţă- dar fără prezenţe româneşti, din păcate. Insist să o propun BOR ca model- tocmai pentru a nu fi acuzat că îs vreun „papistaş frustrat”. Lossky şi Yannaras nu pot fi acuzaţi că ar fi „filo-catolici”, dar teologia lor este încă nedepăşită pe multe planuri la nivel mondial.
Reflecţia teologică sănătoasă a lui Schmemann, provocările lui Meyendorff şi teologia vie a lui Zizioulas, sunt iar repere din păcate ignorate de către ortodocşii români- care nu încetează să idolatrizeze fără să citească pe Stăniloae.
Teologia contează. Şi fără ea, credinţa moare între oamenii deştepţi şi se transformă în magie şi superstiţie pentru oamenii simpli. Adică drum spre iad pentru ambele categorii….theology-matters

Anunțuri


Categorii:Teologie

1 răspuns

  1. Unul dintre cele mai fascinante personaje întâlnite în viața mea a fost o călugăriță catolică. Ne-am intersectat puțin și frumos, cât trecerea unui fulg prin fața ochilor. Eu – ortodox, ea – catolică. O femeie mărunțică, cu un mers șchiopătat în urma unui accident de mașină, dar cu o energie uimitoare și o voință remarcabilă. Accidentul cel mare din viața acestei femei fusese însă moartea fiilor săi. În ani diferiți, amândoi își luaseră viața. O astfel de tragedie ar fi doborât pe oricine. Câte mame nu s-ar fi răzvrătit, cu puterea rămasă, împotriva Universului și a Creatorului său? Poate că multe. Nu toate. Nu și ea. S-a înrolat în oastea Domnului și și-a dedicat timpul, inima și toată forța, copiilor altor părinți. A mers prin lume, împreună cu surorile ei întru credință, și a construit și populat cu suflete tinere multe școli. În fiecare loc a biruit obstacole, în fiecare loc a luat-o de la început. Ultima felicitare de Crăciun, scrisă cu o caligrafie impecabilă, am primit-o în 2012. Nu știu dacă trăiește în altă parte a globului sau s-a mutat alături de fiii săi. Oriunde ar fi, Domnul s-o vegheze!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: