Lună: Februarie 2016

De ce nu e bine să se recunoască ideea de „familie homosexuală”?

De fiecare dată când se ridică la fileu subiectul cu aşa numitele „căsătorii” homosexuale, noi, cei care ne împotrivim lor, suntem acuzaţi că am fi nişte intoleranţi fără suflet, care nu respectă libertatea celorlalţi. În definitiv, ni se spune, care ar fi problema? Nu te obligă nimeni să fii homosexual, aşa cum nu îţi interzice nimeni să rămâi creştin. Pur şi simplu, fiecare celebrează dragostea şi credinţa după cum îl duce capul, într-un climat de „toleranţă”. Şi apoi, cine sunt creştinii care se opun ideii de dragoste, chiar dacă e ea mai fistichie? Nu se spune chiar în Biblia lor […]

Despre creştini şi politică

Atitudinea politică a unui creştin este condiţionată, cred eu, de mai multe imperative. 1. Credinţa în Dumnezeu. Un creştin nu poate vota sau susţine un demers politic explicit ateist. De aceea creştinul nu are cum să fie comunist, de exemplu. 2. De asemenea, nu poate susţine vreun proiect politic care are o viziune materialist-evoluţiionistă asupra lumii. Un creştin este un umanist- respectul faţă de viaţa umană îl împiedică să accepte orice viziune politică care desconsideră viaţa umană, permiţând uciderea copiilor nenăscuţi, experimentele medicale şi ştiinţifice care pun în pericol vieţile oamenilor- de la stadiul embrionar până la moarte, care consideră […]

Declaraţia de la Havana într-un context inter-ortodox

Declaraţia de la Havana, semnată de papa Francisc şi patriarhul Chiril al Moscovei, a atras şi un val consistent de critici. Una din critici a vizat o chestiune de ordin ecleziologic- reprezentativitatea lui Chiril pentru întreaga lume ortodoxă. Strict ecleziologic şi formal, nu există o singură Biserică Ortodoxă ci mai multe (mai precis 14) Biserici Ortodoxe autocefale (autocefalia putându-se traduce inclusiv etimologic „de capul său”) şi încă vreo 16 Biserici „autonome”- supuse canonic unei Biserici autocefale, dar bucurându-se de o autonomie internă lărgită. Între aceste Biserici autocefale care se îndeamnă reciproc să colaboreze între ele, există o ierarhie de onoare, […]

„De dreapta” sau „de stânga”?

Mă întreba cineva de dimineaţă dacă sunt „de dreapta” sau „de stânga”. Prin oraş fiind, m-a bufnit singur râsul când mi-am adus aminte cât de serios tratam eu aceste probleme acum niscaiva ani. În România e uşor să fii ” de dreapta” sau „de stânga”. Eşti „de dreapta” pentru că nutreşti o ură sinceră şi „democratică” faţă de Ion Iliescu, dacă consideri comunismul ca fiind cel mai mare pericol pentru ţară, dacă consideri revistele 22 şi Dilema veche ca fiind presa cu care e bine să te înfăţoşezi atunci când mergi cu trenul. Eşti „de dreapta” dacă eşti client devot […]

Piaţa Universităţii? Un gând, două, trei…

Ştiu că o să irit pe mulţi, dar mă repet: mai mare rău făcut pe termen lung României ca fanfaronada aia de s-a numit „fenomenul Piaţa Universităţii”, din 1990, greu o să găsim. Toate inocenţele unor tineri duşi de elanul revoluţionar şi care credeau că democraţia este cheful lor, s-au transformat, în timp, în încrâncenări frustrate. Iar toate aceste încrâncenări frustrate au avut neşansa pentru România de a fi tot timpul „cool”, ale intelectualilor, în opoziţie cu banalitatea tranziţiei civice care a marcat întreaga societate în anii 90. Şi toate relele societăţii de acum: -„societatea civilă”, născută din predarea, de […]

Cafeneaua

Când cineva îmi spune că poţi să mergi la cafenea şi fără să fumezi- sau ieşind în pauze scurte de ţigară- îmi dau seama că el nu a înţeles ce e aia o cafenea. Sau că o fi vreunul din ăia care crede că StarBucks-ul ar fi o cafenea. Cafeneaua e Pauza cu P mare, e paranteza în care te regăseşti pe tine cu ale tale, în ecuaţia zilei. O cafenea nu e oricum- nu trebuie să fie oricum. Eu sunt foarte pretenţios când vine vorba de cafenele. În primul rând este inadmisibil ca o cafenea să aibă scaune tari, […]

Îngeri sau demoni

E o boală a noastră: dintr-un elan greu explicabil, reuşim mai tot timpul să aruncăm şi copilul cu apa din scăldătoare. Sau după caz, să păstrăm apa din scăldătoare cu acelaşi drag cu care păstrăm copilul. E o pasiune quasi-religioasă şi categoric suspectă de idolatrie care mână pe mulţi români să penduleze agresiv între adulare şi demonizare. Îndrăzneşte să spui că avva Iustin Pârvu, deşi un om de mare duhovnicie şi incontestabil de o sfinţenie pe care niciunul dintre noi nu o vom atinge, a spus şi prostii, unele dintre ele agresive, a făcut şi greşeli, a avut opţiuni politice […]