Să avem o privire de ansamblu.

Cred şi insist să repet că nu trebuie să separăm chestiunea aşa numitelor „căsătorii homosexuale” de întregul context, al revoluţiei culturale care distruge civilizaţia noastră.
Una din iluziile care se întreţin ar fi aceea că problema aceasta, a „cauzei homosexuale”, ar fi veche de când lumea. Acest lucru este neadevărat.
Da. Homosexualitatea este de foarte multă vreme şi au fost perioade şi locuri în istorie în care a fost nu doar tolerată ci acceptată ca un viciu cotidian- cum ar fi fumatul acum. Cel mai bun exemplu este Grecia Antică.
Însă nimeni dintre gânditorii greci, altfel beneficiari ai plăcerilor homosexuale, nu a gândit că ar fi posibil ca viciul lor să devină lifestyle, ba chiar să ceară loc în cetate, să devină alternativă la familie.
Şi, să fim serioşi, sărmanul Socrate, ca să dau un singur exemplu celebru, avea o soţie acasă care ar fi trebuit să îl motiveze să devină militant pentru „familia” homosexuală :))). Însă Socrate, spre deosebire de cei de acum, gândea cu capul, nu cu organul sexual.
Nici măcar în „întunecatul” Ev Mediu, Creştinismul nu a vânat homosexualii ci doar a subliniat caracterul păcătos al acestui viciu. Temuta inchiziţie nu sancţiona homosexualitatea ca păcat ci doar atunci când homosexualitatea devenea scandal public.
Pentru creştinul cu ispite homosexuale, confesionalul era locul în care îşi primea penitenţa, exact la fel ca în zilele noastre.
E adevărat, înăsprirea atitudinii statului si societăţii faţă de homosexualitate a venit, dar ca o consecinţă a Reformei şi modernităţii, odată cu exacerbarea puritanismului. Moralismul protestant-care a „infestat” ulterior şi morala catolică şi cea ortodoxă (astfel încât chiar şi în momentul de faţă în toate facultăţile de teologie se predă o teologie morală după domnul şi mântuitorul altora, Immanuel Kant), a dus un veritabil război sfânt împotriva sexualităţii, în genere, nici măcar amorul heterosexual putând să scape.
Homosexualitatea începe să pretindă mai mult decât este- o slăbiciune psihică şi un viciu erotic- odată cu revoluţia sexuală care cuprinde occidentul începând cu anii 60 ai secolului trecut.
Şi de asta trebuie privită şi analizată doar în acest context social şi politic, al degenerării occidentale, produse după 1968.
E importantă sublinierea aceasta din mai multe puncte de vedere. Mai întâi pentru că doar aşa putem avea o privire reală asupra fenomenului şi putem să îl înţelegem cu adevărat.
Apoi pentru că evităm o capcană întinsă nouă- aceea cum că, vezi Doamne, acest nor toxic moral şi cultural care a cuprins treptat America, Europa şi lumea după 1968 ar fi sinonim cu valorile occidentale. Ba chiar, vezi Doamne, ar fi un soi de criteriu pentru bunăstarea materială.
Adevărul este că acest nor toxic, al homosexualismului ca ideologie, al multiculturalismului, al corectitudinii politice, al neomarxismului pentru copii de burghezi, al tiermondismului, noii toleranţe, al liberalizării drogurilor, a pseudo-artei, şi, deloc în ultimul rând, al secularizării şi descreştinării agresive a spaţiului public, este cauza declinului Occidentului.

Şi cu cât devine mai dens acest nor toxic, cu atât America şi Europa sunt mai bolnave.

wall-street-insiders-arent-sweating-the-greek-referendum-mess--yet

Anunțuri


Categorii:Culturale

6 răspunsuri

  1. Stimate Domnule Bogdan Duca,

    In calitate de cititor fidel al articolelor si eseurilor dumneavoastra, va felicit pentru atitudinea exemplara fata de problemele majore ivite frecvent in subrezitul nostru spatiu social, pentru rigoarea morala a analizelor intreprinse si a concluziilor oferite.

    Cu sincera pretuire,
    Vasile Banescu

    Apreciază

    • Vă mulţumesc. Apreciez felicitările cu atât mai mult cu cât ştiu că nu am fost tot timpul de acord unul cu celălalt. Dar tocmai prin diferenţe şi momente mai tensionate, se consolidează adevărate prietenii.

      Apreciază

      • Stimate domnule Duca,

        Este foarte probabil sa va fi contrariat unele dintre asteptari in calitatea mea oficiala temporara. Va asigur insa ca eu nu mi-am exprimat niciodata dezacordul cu privire la vreunul dintre punctele Dvs de vedere… Dimpotriva, v-am considerat constant(!) un exemplu de luciditate si onestitate intelectuala.
        Cele mai recente Dvs articole le consider a fi unele care pot contribui consistent la limpezirea mintii unora care s-ar putea lasa in aceste zile inselati de ieftinele, dezgustatoarele sofisme ale celor care vor sa acrediteze nefirescul ca firesc prin decredibilizarea simultana a ordinii traditionale crestine.
        M-as bucura foarte mult daca ati putea accepta invitatia mea de a participa la emisiunea °Credinta si cultura° pe care o realizez la TRINITAS TV. Am avea atat de multe teme importante de abordat…!

        Cu speranta unei posibile intalniri,
        cu bucuria deschideri acestui dialog,

        VB

        Apreciază

      • Voi fi plecat din Bucureşti de luni până pe 13 iunie. După aceea, sunt la dispoziţia dumneavoastră 🙂

        Apreciază

      • Va multumesc si va doresc o calatorie frumoasa!

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: