Pogorârea Duhului Sfânt- ziua Bisericii

Coborârea Duhului Sfânt- momentul în care Biserica se naşte.
Acum Biserica trece prin vremuri speciale: suntem mai diviziaţi confesional decât oricând, epoca constantiniană s-a încheiat definitiv, lumea ne este din nou ostilă.
Însă imperativul creştin rămâne acelaşi: „Moartea Ta o vestim, Doamne, şi Învierea Ta o mărturisim, până când Vei veni” (din liturghia latină).
Putem să purtăm infinite dezbateri teologice între noi, dar atâta timp cât nu vestim pe Hristos lumii, nu suntem Biserică.
Apostolii, la Cincizecime, au primit Duhul Sfânt, aflându-se în rugăciune, ascunşi în Cenacol, locul unde avusese loc şi Cina cea de Taină- deci în prima biserică stricto-sensu.
Dar nu au rămas acolo- rezumându-se, eventual, să pună un program liturgic pe uşă. Nu. Au ieşit pe străzi, în piaţă şi au trecut la o muncă pe cât de grea pe atât de esenţială: să convingă oamenii că Iisus Hristos este Dumnezeu făcut Om pentru ca să putem să ne găsim împlinirea.
În epoca constantiniană ne-a plăcut, ca Biserică (indiferent de confesiuni) să construim Cenacoluri cât mai trainice, cu ziduri înalte, uneori cu contraforţi şi uşi masive.
Însă am uitat să mai ieşim spre lume- eram mulţumiţi că puterea seculară şi societatea fuseseră deja botezate, deci ce să mai converteşti?
Aşa că, după 2000 de ani, avem mulţi botezaţi, peste 2,5 miliarde, dar atât de puţini creştini….De ce? Pentru că Bisericile s-au complăcut să fie monumente şi …birouri cu program liturgic pe uşă.
Unii au căzut în pasiuni misticoide, dezvoltând teorii pe cât de frumoase, pe atât de străine de acea Biserică Apostolică care trebuie să fie Creştinismul.
Alţii s-au ghettoizat liturgic. Alţii intelectual. Alţii au confundat Creştinismul cu un hobby filantropic, pentru alţii o modă politică identitară…. Iar pentru majoritatea zdrobitoare a fi creştin e un soi de dat cultural, care nu solicită prea multă reflecţie şi implicare.
Sintetizând, am inventat un Creştinism care a încetat să fie Biserică a Apostolilor, Biserică a Duhului, Biserică a harurilor Sale.
Vino, Duhule Sfinte şi readu în Biserica Ta, spiritul apostolic, vocaţia mărturisirii, dragostea de aproapele care să ne facă să ne iubim între noi, creştinii, şi să iubim pe cei din afara comunităţilor noastre atât de tare, încât să încercăm să îi facem să îl cunoască pe Hristos.
Altfel vom fi „morminte văruite” şi nici noi nu ne vom salva, nici pe alţii nu o să îi lăsăm să o facă. Chiar dacă ne vom bate cu pumnii în piept şi vom aprinde lumânări, candele şi tămâie, strigând „Doamne, Doamne” (chiar şi neîncetat) pentru a ne arăta credinţa.
pogorarea-duhului-sfant-cincizecimea
Anunțuri


Categorii:Teologie

2 răspunsuri

Trackback-uri

  1. Pogorârea Duhului Sfânt- ziua Bisericii | Rezistența Creștină

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: