Gânduri despre papa Francisc

Papa Francisc este un om bine intenţionat şi foarte sincer.
Însă tot el este dovada faptului că nimic mai rău Biserica Catolică nu îşi poate permite luxul unui papă non-european.
Papa Bergoglio are o experienţă de viaţă într-un continent foarte depărtat de…lume, cu istoria şi problemele sale. Nu cunoaşte alt catolicism decât cel sud-american şi formarea sa intelectuală s-a făcut tot în autosuficienţa unui continent majoritar catolic, în care relaţia Bisericii cu credincioşii, statul şi societatea e diferită de relaţia Bisericii europene cu credincioşii, statul şi cu societatea.
Nonconformist şi instinctiv mai mult decât un om al ascultării şi al calculelor, Jose Bergoglio, puţină lume subliniază asta, a avut o relaţie rece chiar cu propriul său ordin, cel iezuit. Între 1992 şi 2013 nu a existat practic o relaţie între Bergoglio, devenit episcop, şi iezuiţi. Nici acum papa Bergoglio nu face referiri la tradiţia iezuită şi nici nu dă dovada înţelepciunii practice dar erudite a membrilor Companiei.
Cert este că Bergoglio a trăit într-o lume catolică care nu are prea multe în comun cu lumea catolică europeană, într-un continent al cărui simţ politic şi sens al istoriei este total diferit de cel al Europei.
Argentina lui Bergoglio este 71 la sută catolică, 15 la sută protestantă, 11 la sută non-religioasă şi doar 1 la sută musulmană, practic o ţară în care Biserica Catolică nu are concurenţă.
Dar catolicismul sud-american, spre deosebire de cel din restul lumii, nu poartă traume istorice: nu cunoaşte experienţa războaielor mondiale, nu ştie despre nazism şi Holocaust decât ce vede în documentare, iar în comunism vede mai degrabă un aliat decât un adversar.
Bergoglio nu a făcut nimic ca să înţeleagă lumea de dincolo de propria sa lume. Exceptând două stagii scurte de studii prin Europa şi inevitabilele vizite ad limina, cu care este dator orice episcop, Bergoglio s-a ţinut departe de tot ce înseamnă implicare în viaţa foarte complicată a Bisericii miliardului de catolici.
Alegerea sa ca papă nu a fost o întâmplare şi o surpriză decât pentru neiniţiaţi. Anumite cercuri de cardinali progresişti, doritori să depăşească ceea ce ei au considerat „blocajul conservator” al lui Ioan Paul II şi Benedict XVI, au văzut în Bergoglio, inocent, şarmant şi rupt de realitatea de la Roma, un „candidat manciurian”.
Spre meritul său, Bergoglio s-a dovedit, în sfârşit, iezuit, reuşind cu inteligenţă să scape de cei care l-au susţinut în speranţa că vor face prin el revoluţii în Biserică.
Francisc nu e un papă revoluţionar- cum le-ar plăcea jurnaliştilor să îl vadă. În schimb, este un papă inadecvat, depăşit de realitatea pe care trebuie să o administreze.
Lipsindu-i prudenţa înaintaşilor săi, Francisc nu îş calculează discursurile şi se lasă uşor dus de propria sa sinceritate şi de convingerile personale.
Toate aceste probleme s-ar rezolva dacă papa ar avea o Curie în care să aibă încredere. Însă Francisc nu are încredere în Curie (pe care tot încearcă să o reformeze), aşa cum nu are încredere nici în cei care s-au dorit a fi „păpuşarii” săi (Reinhard Marx, grupul de la St. Gallen, etc.). Ca atare este un om singur care trebuie să se bazeze pe propia erudiţie şi experienţă.
Aceste lucruri se văd destul de bine în documentele magisteriale ale sale, unde papa Bergoglio depune un efort, indubitabil onest, de a înţelege şi de a oferi răspunsuri, dar unde orice cititor sincer nu poate să nu remarce cum efortul teologic este dublat şi în tensiune cu pasiunea propriilor convingeri.
Papa Francisc trebuie să poarte şi o altă cruce: a imaginii pe care şi-a făcut-o lumea despre el. El este văzut ca papa revoluţionar, când el de fapt este doar un cetăţean argentinian obişnuit, a cărui viziune politică este echilibrată pe de o parte de neîncrederea celui din lumea a treia în americani şi occidentali, pe de altă parte de un ataşament faţă de valorile de stânga.
Este văzut ca un papă „open mind”, când în realitate Francisc nu a depăşit cu o iotă învăţătura catolică cu privire la homosexualitate iar în ceea ce priveşte divorţul şi recăsătoria catolicilor, nu a făcut altceva decât să încerce să mute problema chiar acolo unde îi e locul- la confesional, conform cu discernământul duhovnicului.
Bergoglio este un argentinian cumsecade, cu bun simţ, sinceritate şi bună voinţă, ajuns papă al unei Biserici în plină criză. Fiind singur- toţi papii sunt singuri, el cu atât mai mult- papa nu poate să facă altceva decât să vină cu propria sa experienţă de acasă, sperând să o poată adapta la realitatea de la Vatican.
De aici şi momentele nefericite, dar şi momentele încântătoare ale pontificatului acestui bătrânel venit din altă lume….
E un soi de legendă repetitivă în toate biografiile romanţate de papi: toţi se pare că ar fi declarat înainte de a fi aleşi că visul lor ar fi fost de fapt să scape de responsabilităţile ecleziastice şi să îşi vadă de bătrâneţi în liniştea unor parohii.
Bergoglio nu are nevoie de o astfel de legendă: el, din păcate, este paroh chiar şi când e papă.
Iar noi nu trebuie să încetăm să ne rugăm pentru el.
Pope: at Vatican the prayer vigil for peace in Syria

Pope Francis in Saint Peter’s square at the Vatican for the prayer vigil for peace, 07 September 2013. Pope Francis has called for a global day of fasting and prayer on Saturday for peace in Syria and against any armed intervention. ANSA/ALESSANDRO DI MEO

Anunțuri


Categorii:Polemică, Teologie

1 răspuns

  1. Catolicismul este erezie si Papa Francisc este cel mai mare eretic dintre ei.

    Iisus Hristos Dumnezeul nostru, Sfintii Apostoli si toti Sfintii Parinti ne-au indemnat sa fugim de eretici si sa nu avem nici-o partasie cu ei.

    Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”[10].

    Sf. Ioan Gură de Aur spune următoarele: „Şi nu a spus „dacă vor propovădui ceva potrivnic”, sau „vor tăgădui toate”, ci „chiar dacă ceva puţin însemnat vor binevesti ce nu se potriveşte cu ce am binevestit noi, să fie anatema!”[3].

    Sf. Vasile cel Mare: „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”[6].

    Sfântul Ignatie Teoforul: „Oricine vorbeşte altceva decât cele statornicite, chiar de ar fi demn în ale credinţei, chiar de ar posti, chiar de ar păzi fecioria, chiar minuni de ar face, chiar de ar prooroci, să-ţi fie acela ca un lup în piei de oaie, care lucrează moartea oilor”[4].

    Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Îi anatemizez pe cei care au lepădat predania sfinţilor, alipindu-se de învăţăturile cele pervertite şi aducătoare de moarte, şi care au îndrăznit să semene neghină pe ogorul credinţei ortodoxe, şi pe toţi cei ce-i urmează, ca pe o ocară a Bisericii lui Hristos, mă scârbesc de ei şi îi anatemizez”[11].

    Din viaţa Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Şi chemând la sine pe mulţi dreptcredincioşi, îi sfătuia, îi ruga şi îi învăţa să nu se unească cu ereticii, să se ferească de aluatul lor şi să fugă de învăţătura lor ca de muşcătură de viperă”.

    Sf. Teodor Studitul: „Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”[13].

    Sf. Maxim Mărturisitorul: „Aflând eu Biserica Bizanţului aşa precum era înainte, atunci şi eu mă voi afla într-însa, precum am fost mai înainte, şi voi merge la împărtăşirea aceea fără nici o îndemnare omenească; dar cât timp vor fi într-însa smintelile eretice şi smintitorii arhierei, până atunci nici un fel de cuvânt sau lucru nu mă va pleca să mă împărtăşesc cu dânşii vreodată”[16].

    Sf. Marcu al Efesului: „Fugiţi de ei şi de orice comuniune cu ei, o, fraţilor! Asemenea oameni sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care îşi iau chipul Apostolilor lui Hristos”[17].

    Sf. Efrem Sirul: „Vai de cei ce murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii! Atunci se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unirea Botezului, credinţa curată de orice eres, pecetea neştearsă şi haina neîntinată”[22].

    Sf. Nicodim Aghioritul: „Veţi spune, dacă este viclean conducătorul, să ne supunem lui? În ce înţeles zici „viclean”? Dacă aceasta ţine de credinţă, lasă-l şi fugi – nu numai de om, ci şi înger din cer de ar fi”[23].

    Sf. Chiril al Ierusalimului: „Cu dreptate şi cu adevăr putem numi adunările ereticilor drept adunare a celor ce viclenesc… de aceea Crezul te previne, învăţând aşa: „Întru Una, Sfântă, Sobornicească Biserică”, pentru ca tu să fugi de aceste adunări mârşave, ci să te afli întotdeauna în Sfânta Soborniceasca Biserică, în care ai şi renăscut”[24].

    Sf. Iosif Voloţki: „Să fie demn pentru tine oricine, afară de cel care învaţă erezia. Dacă va fi eretic, vom stărui să nu primim de la el nici învăţătura, nici împărtăşania, şi nu numai că nu ne vom împărtăşi la el, ci îl vom osândi şi cu toate puterile îl vom da pe faţă, ca să nu devenim părtaşi pieirii lui”[25].

    Sf. Policarp al Smirnei: „Apostolii şi ucenicii lor se păzeau de eretici, încât nici nu voiau să vorbească cu dânşii, căci se sârguiau să înşele adevărul cu cuvintele lor cele meşteşugite şi mincinoase”[26].

    Sf. Amfilohie al Iconiei: „Aşa şi Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”[27].

    Sf. Isidor Pelusiotul: „Precum marinarii ascund momeala sub chipul mâncării şi prind peştii pe neaşteptate, asemenea şi războinicii eresurilor, ascunzându-şi gândurile rele după cuvinte frumoase, precum cu o undiţă îi ademenesc pe cei simpli la pierzanie”[28].

    Din viaţa Sf. Ipatie de Rufinian: „Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.

    Sf. Meletie Mărturisitorul: „Nu-i ascultaţi nici pe pustnici, nici pe preoţi, şi nici pe cei ce ne propovăduiesc învăţături nelegiuite, şi povăţuiesc în chipul cel rău, şi nici pe aceştia şi nici chiar pe episcopi să nu-i ascultaţi, dacă mărturisesc lucruri neadevărate, care nu sunt spre folos. Să fim lucrători, şi să cuvântăm, şi să stăm împotriva celor ce îndeamnă la rătăcire în chip viclean.

    Din viaţa Sf. Cuv. Ilarion cel Nou: „Atunci fiind eliberat şi Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la mănăstirea sa, deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau ţinute de învăţători eretici şi arhierei mincinoşi”.

    Din viaţa Sf. Cuv. Teodor: „Fericitul Teodor…ajungând degrabă la împărăteasca cetate, mai întâi a mustrat cu limbă slobodă pe năimitul care nu era păstor, pe Teodot Milisianul, mincinosul Patriarh al împărăteştii cetăţi, pentru că răzvrăteşte pe cei ce păreau că îi îndreptează şi mănâncă pe aceia pe care îi hrăneşte cu hrana cea vătămătoare a învăţăturii ereticeşti”.

    Din viaţa Sf. Gheorghe Mărturisitorul: „Că mulţi învoindu-se la credinţa cea rea a împăratului, el, prin înţelepciunea cea bogata, a ruşinat pe împărat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea „Casiter” şi pe ceilalţi cu dânşii eretici, i-a făcut să-şi cunoască amăgirea lor”.

    Din viaţa Sf. Nichita Mărturisitorul: „Pentru ascultarea bătrânilor m-am supus nevrând, împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul Patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. Deci, să ştii bine că de acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi. Ci petrec întru predaniile Sfinţilor Părinţi, pe care le-am primit de la început”.

    Integral la sursa: http://paterika.net/2014/06/03/iii-invatatura-bisericii-despre-partasia-cu-ereticii/

    Sinodul talharesc din Creta, toti pseudo-patriarhii si toti pseudo-episcopii care au semnat documentele sunt sub puterea ANATEMEI Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, care in august 1983, imediat dupa Adunarea de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul.

    “Anatema – celor care se ridica impotriva Bisericii Ortodoxe si sustin ca Biserica lui Hristos s-a impartit in asa-zise “ramificatii”, ce difera una de alta dupa doctrina si modul de viata, sau ca Biserica nu a existat in chip vazut, ci se va constitui abia in viitor, cand toate “ramificatiile”, sau partile, sau confesiunile si chiar toate religiile se vor uni intr-un singur trup.
    Anatema – si celor care nu deosebesc Preotia si Tainele Bisericii de “preotia” si “tainele” ereticilor, dar afirma ca botezul si euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mantuire.
    De aici, anatema – si celor ce comunica in mod constient cu ereticii amintiti sau sustin, propaga si iau apararea ereziei ecumeniste proaspat aparute a acestora sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau presupusei uniri a crestinilor scindati!”

    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2016/09/ecumenismul-fost-anatemizat-de-un-sinod.html

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: