Trump nu e conservator, dar….

Trump nu e un conservator în sensul clasic, teoretic, doctrinar, al termenului . Nu e nici măcar creştin- deşi a mimat, în campanie, că ştie ce e aia Biblie şi că există Dumnezeu. Nu are nicio viziune măreaţă.
Nici măcar nu e un actor bun de preşedinte: e o caricatură cu o coafură imposibilă.
Cu toate acestea, omul acesta a câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, împotriva unei oponente cu o viziune progresistă, ultra-liberală, cu experienţă politică, experienţă electorală. Mai mult, a făcut-o în ciuda trădărilor din partea unor lideri marcanţi ai propriului partid, în ciuda celei mai ostile mass-media mainstream cu putinţă, în ciuda unei campanii contra sa dusă nu doar în America ci şi de către toate cancelariile lumii (mai puţin cea rusă, desigur), în ciuda prognozelor şi chiar analizelor sociologice.
Cum a fost posibil?
Pentru că acest Donald Duck miliardar a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume, într-o Americă care, de ani de zile se scufundă în dictatura cea mai teribilă: cea ideologică, a corectitudinii politice.
Or asta a contat foarte mult: nu pentru că spunea ceva special, ci pentru că avea curajul să spună lucruri banale şi de bun simţ într-o lume în care bunul simţ nu mai e corect politic.
În America lucrurile au luat-o razna din punctul ăsta de vedere. Dar nici România nu stă mult mai bine. E drept, la noi încă nu eşti arestat, dat afară din locul de muncă, marginalizat, cenzurat ca în SUA. Dar şi la noi se merge încolo. Să nu uităm că preşedintele României face afirmaţii conform cărora opinia exprimată democratic şi constituţional de 3 milioane de petiţionari, nu ar fi relevantă, pentru că….nu e corectă politic.
Cel mai dificil lucru acum este să spui lucrurilor pe nume. Deşi este şi cel mai simplu şi cel mai fără de efort intelectual lucru: dovadă că oameni precum Donald Trump sau George Becali pot să o facă mai uşor decât mulţi cărturari…
Trump a câştigat pentru că a avut curajul să spună lucrurilor pe nume.
A mai câştigat şi pentru că oponenta sa era întruchiparea perfectă a sistemului care controlează această nouă dictatură paradoxală, a relativismului (cum bine o definea papa Benedict al XVI-lea) şi era ameninţarea reală că această dictatură va merge mai departe, într-o nouă etapă.
Victoria lui Trump nu spune altceva decât că o bună parte a societăţii nu mai poate îndura această dictatură: asistăm la o contra-revoluţie conservatoare, care, ca şi orice contra-revoluţie, e haotică şi paradoxală.
În Polonia vedem conservatorism catolic, în Franţa, avem naţionalişti seculari, în Ungaria, avem liberali convertiţi la conservatorism, în Rusia avem foşti kaghebişti, precum Vladimir Putin, în U.K., eurosceptici,
Şi în România, conservatorismul e departe de a fi unitar: suntem de confesiuni diferite, de backgrounduri intelectuale diferite, unii mai deştepţi, alţii mai prostănaci, dar toţi uniţi de un singur argument: bunul simţ şi nevoia restaurării lui.
Cu Trump asistăm la o nouă etapă a contra-revoluţiei conservatoare, care aprinsese spirite prin diverse colţuri de lume. Prin Trump însă, contra-revoluţia conservatoare ajunge la Casa Albă.
Ce va fi mai departe? Nu pot spune. Tot ce pot spune este că lumea nu va mai fi la fel: iar mai bună nu poate fi decât într-un singur fel: de a dobândi libertatea de a avea bun-simţ din nou.
Iar această libertate nu poate fi altfel decât directă, uneori dureroasă, dar onestă….
donald
Anunțuri


Categorii:Politică

1 răspuns

Trackback-uri

  1. Trump nu e conservator, dar…. | Rezistența Creștină

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: