Poate cel mai eficient argument împotriva referendumului este:
„Asta ne mai trebuia nouă? Aceasta este marea problemă a României încât să cheltuiască statul bani pentru un referendum? E „căsătoria” homosexualilor problema care ne arde cu adevărat?” după care urmează o înşiruire de teme care ar fi „cestiuni arzătoare la ordinea zilei”: corupţia, sărăcia, comunismul, capitalismul, rapiţa…
Întrebarea este rezonabilă: de ce atâtea state din lumea asta, care se confruntă cu probleme foarte serioase au considerat „căsătoria” homosexuală mai importantă decât problemele lor serioase?
Şi chiar aşa: de ce e atât de important să împiedicăm redefinirea căsătoriei şi a familiei?
De ce o ţară ca Franţa, în care starea de necesitate a devenit un soi de stare de normalitate, a preferat să ignore voinţa manifestă a francezilor (au fost manifestaţii de sute de mii de oameni, practic ignorate de mass-media mainstream) care spuneau NU „căsătoriilor” homosexuale şi preşedintele Hollande şi-a riscat şi ultima şansă de a mai conta politic aprobând aşa numitele „mariaje” homosexuale?
De ce o ţară ca Grecia, distrusă de criza economică şi apoi răvăşită de un val de migratori nu a găsit soluţie mai bună la criza ei economică ci a aprobat uniunile civile între homosexuali?
De ce Spania, ţară cu o economie pe muchia cuţitului, nu doar că a aprobat „căsătoriile” homosexuale, dar acum discută o lege dictatorială, care va amenda, epura din orice funcţie publică şi marginaliza pe oricine îndrăzneşte să nu fie de acord cu transformarea perversiunilor sexuale în ideologie şi a ideologiilor perverse în politică de stat?
De ce în Statele Unite ale Americii, unde sărăcia a căpătat proporţii dramatice, comparabile cu cele din timpul crizei interbelice, ignorându-se deschis voinţa democratică şi mecanismele politice, s-a impus prin decizie a Curţii Supreme aşa numitul „mariaj” homosexual?
De ce în Irlanda s-au investit, spunea un raport, 360 de milioane de euro în câţiva ani doar pentru lobby-ul homosexual, ca să se treacă (măcar acolo a fost democratic) un referendum, evident, inutil, pe tema „căsătoriilor” homosexuale?
Răspunsul e logic: există o agendă zis „progresistă” care are drept scop nu stabilitatea socială şi creşterea economică nici securitatea cetăţenilor ci urmăreşte, oricare ar fi costul, distrugerea civilizaţiei iudeo- creştine cu orice preţ.
Această agendă nu este interesată de nimic altceva decât de redefinirea conceptelor fundamentale ale societăţii, marginalizarea şi chiar reducerea la tăcere a creştinilor, atunci când nu se poate obţine înlocuirea lor cu un „creştinism” nebiblic şi progresist.
De ce o fac?
Din credinţă. Ei cred că fac o lume mai bună şi sunt convinşi de asta. Că preţul plătit este criza economică, este sărăcia, este terorismul, este războiul civil european, aceasta contează mai puţin…
Am mai trecut prin asta. Au trecut francezii, în timpul revoluţiei lor de la 1789 şi mai ales în vremurile terorii. Au trecut ruşii, după revoluţia bolşevică, au trecut mexicanii, în timpul regimului liberal secularist al lui Calles, au trecut chinezii, odată cu venirea lui Mao Tze Dun la putere….
Deci nici măcar nu trăim vreo noutate în istorie.
Deci da, revenind la subiect: referendumul acesta este o aiureală. Pentru că este o tâmpenie să crezi că pot exista „căsătorii” şi „familii” homosexuale. Pentru că este absurd să îţi imaginezi că o practică sexuală poate deveni subiect de politici publice, disciplină de învăţământ şi temă atât de importantă încât de dragul ei se poate suprima democraţia şi libertatea…
Într-o lume normală, nu ar trebui să ne întrebăm într-un referendum ce e aia căsătorie. Dar nu suntem într-o lume normală….
 CT_Quartz-IQ_SPOTLIGHT
Reclame

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

2 comentarii

  1. Cred că, pentru România, problema e și mai complexă, din pricina „nesuferitei” ( pentru tot felul de ultra-progresiști) imagini a FAMILIEI TRADIȚIONALE. Chiar dacă textul de mai jos vi se pare nefiresc de lung, sper să-l citiți . De asemenea, sper să nu regretați că l-ați citit)

    Luminita Arhire iulie 10, 2017 la 6:50 pm

    FAMILIA TRADIȚIONALĂ ROMÂNEASCĂ – O PERSPECTIVĂ DIFERITĂ DE CEA A LUI CRISTI VASILICĂ DANILEȚ

    Măi Cristi Vasilică Danileț, măi băiatule… ce-oi fi văzut tu la tine acasă, în familie, de-ai ajuns să cunoști atât de … intim, „istoria cuplului românesc”? Pentru că o asemenea descriere a „familiei ” cu soțul mort de beat și a cărui principală ocupație este să-și „frăgezească” în mod corespunzător nevasta, pe unde o prinde, și s-o violeze pe rupte, asta când el nu e ocupat cu incestul iar ea nu e ocupată cu cratița, nu poate proveni , așa cum spui „din scrierile epocilor trecute”, și-ți voi arăta , dragă, că ori mata ne tragi în piept când ne trimiți la o bibliografie atât de vagă ori ai niște lecturi de toată jalea. Așa că, din moment ce treaba cu „scrierile epocilor trecute” nu prea ține, trebuie că alta e „sursa” informațiilor dumitale.

    Acum, avându-se în vedere realitatea tristă că părinții te-au dat în judecată pentru stabilirea unei pensii de întreținere , în 2009, pot accepta că familia în care te-ai născut, dragă, e ATIPICĂ! Sau, dacă stau și mă gândesc mai bine, poate că nu numai familia în care ai văzut lumina zilei , ci și familia pe care ți-ai întemeiat-o e tot atipică, deoarece s-ar putea ca schema cu pensia de întreținere să fi fost doar o șmecherie pentru a ți se diminua pensia alimentară pentru copilul din prima căsătorie… eu așa am auzit, dar mi-a fost imposibil să cred că un stâlp al justiției din România și un posesor de centură neagră poate să recurgă la niște mișmașuri atât de jenante…

    Dar, ia să vedem, elev Danileț, ce „iaște” pentru tine FAMILIA TRADIȚIONALĂ?
    „O familie unde bărbatul domnește prin forță fizică, unde femeia este un obiect important doar pentru dota pe care o aduce la domiciliul conjugal, unde copiii sunt unelte în gospodărie!” Zău?
    Vasilică , unde ai văzut tu lucrurile astea de-aproape?

    Că „scrierile”, de astă dată cu autor și an de publicare, spun un pic altceva. De exemplu, PAUL H. STAHL, în lucrarea „Triburi şi sate din sud-estul Europei” (Bucureşti, Editura Paideia, 2000), descrie o realitate binișor diferită decât cea „din scrierile epocilor trecute” pe care le-ai studiat tu, Vasilică… Iată:

    „(…) situația femeii este mult mai bună în societatea românească decât în cea mai mare parte a societăților balcanice și mai ales musulmane și ea pare să fi existat de mult timp (…) în gospodării femeile dirijează și fac tot ceea ce este necesar; ele discută cu oamenii în public și în particular fără sfială și fără ceremonie, pentru că nu le este interzis (…).(pag. 124) (…) Ea iese de pe domeniul său (casa și curtea, n.n.) pentru două activități importante; odată arat câmpul de soț, se ocupă de cultivarea cânepei și inului, direct legate de meseria ei de țesătoare (pag.142) ” .

    Dânsul face o analiză a rolului și locului femeii în contextul societăților tradiționale balcanice și, trecând peste convingerile dumitale cu buldozerul unei activități științifice constante , ne conduce la o concluzie care ți se va părea, cred, stupefiantă: statutul superior al femeii în comunitatea tradițională românescă ne plasează cultural într-o poziție unică în spațiul sud-estului european.

    Mai mult decât atât, mai vine și Paun Es Durlic în „Limba sfântă a colacilor românești” ( București, Editura Etnologică, 2013) și-ți bate obrazul, elev Danileț, la pagina 8 :

    „…în Serbia răsăriteană s-a menținut o prospețime etnografică așa cum rar găsești în alte locuri din lume. Iar un alt motiv, poate chiar mai important, îl reprezintă structura familiei rumânești, în care femeia și-a păstrat libertatea femeii trace (despre care vorbește Herodot), menținându-și rolul principal în viața rituală, rol pe care îl are încă din perioada matriarhatului!”

    Alte convingeri de-ale dumitale, pe care încerci să le îndeși în conștiința publicului sunt : „…femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții, o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat, iar divorțul era ceva rușinos și excepțional.”. Sincer, crezi în chestiile astea sau le dai drumul așa, ca să vezi dacă produc efecte?

    „…Femeia trebuia să fie virgină în noaptea nunții ”? Atunci cum explici practica destul de răspândită în unele sate românești prin care doi „logodnici” , erau îngăduiți de comunitate să stea împreună, pentru acomodare? … nu eu spun, spune revista *** COLECȚII DE FOLCLOR, 2014. În Memoria etnologica/ ( revistă de patrimoniu etnologic și memorie culturală, An XIV, nr. 50-51, *ianuarie-iunie 2014*) . Iată, Vasilică:
    „…există obiceiul ca după logodnă mirele să doarmă la mireasă și nimeni nu se scandalizează, nici părinții fetei, fiind acesta un obicei al pământului. În acest fel, căsătoria devine moral-mai sigură și cel ce o rupe este considerat om de nimic, găsindu-și foarte greu un alt partener (colecția Vasile Roșca, n.n.)”

    Ce mai ziceai? Că „… o femeie rămasă gravidă, dar nemăritată era alungată din sat. ” Așa? Atunci de ce Octavian Buhociu , în „Folclorul de iarnă, Ziorile și poezia păstorească ”(1979.. București , editura MINERVA), descrie următorul ritual: „Prin unele sate din Transilvania și mai ales din Munții Apuseni erea demult obiceiul ca, dacă o fată mare era însărcinată, două femei mai în etate o luau și o duceau la un gard, la un plop sau la o salcie. Aici, după ce-i împleteau părul ca la neveste și o învăluiau, se întorceau împrejurul ei de trei ori și ziceau: cunun-se roaba lui Dumnezeu N. cu gardul sau cu propteaua gardului, cu plopul sau cu salcia”, după care, Dănileț, fata reintra în comunitate , acceptată de aceasta fără fasoane.

    Și Ion Ghinoiu, zice la fel, la pagina 135, în „Lumea de aici, lumea de dincolo” (București : Fundația Culturală Română, 1999):

    „…«căsătoria la salcie» a fetei rămasă necăsătorită ….a avut un rol colosal pentru păstrarea ordinii fireşti prin «corectarea» magică a ceasului de măsurat veacul de om”.

    N-o să crezi, nici Iosif Herțea nu e de acord cu tine . În „Cimpoiul și Diavolul/ O poveste adevărată a instrumentelor muzicale populare din România” (București, Editura Etnologică, 2014), la pagina 40, dânsul scrie așa: „De altfel salcia/ răchita are un întreg evantai de conotații simbolice în tradiția românească și nu numai. Cea mai pregnantă dintre ele este așa-numita «cununie la gard» sau « la salcie» a «fetelor greșite» (rămase gravide înainte de cununia propriuzisă): două femei mai în etate îi împleteau părul ca la neveste și învelind-o se întorceau împrejurul ei de trei ori, zicând: « Cunună-se roaba lui Dumnezeu N. cu gardul sau cu salcia » ; după care, cununia era întârită la primărie «de către jude, doi jurați și doi gornici» (…)

    Mai spui, Dănileț, și alte prostii, nu numai cele citate de mine până acum. De exemplu:

    „Aș vrea să se înțeleagă bine: este adevărat că prin căsătorie se ajunge să se formeze o familie, dar o familie nu se reduce la căsătorie – și în niciun caz nu presupune parteneri de sexe diferite și în mod obligatoriu copii” .
    Foarte interesant, numai că în societatea tradițională, pe care zici că o cunoști din niște „scrieri din epocile trecute” , ale căror titluri ne rămân străine, căsătoria, care ți se pare matale așa-și-așa ca „greutate”, era, în realitate, atât de importantă, încât este citată adesea „nunta mortului”.

    Astfel, Ion Ghinoiu, tot la pagina 135, în „Lumea de aici, lumea de dincolo” (București : Fundația Culturală Română, 1999) îți explică, Dănileț , așa: „Pentru readucerea echilibrului şi repararea erorii … cosmice oamenii au recurs la rit şi mit, răspunzând, prin compensaţie, la nefiresc ( NEFIRESC , auzi Danileț ? adică mort-necununat, n.n. ) prin nefiresc. Practici ca nunta mortului, numită de specialişti nunta postumă, la decesul tânărului necăsătorit ( și) înmormântarea pumnului de ţărână adusă de pe locul morţii omului departe de sat sau de ţară…”

    Vezi, tu Dănileț, omul NU PUTEA PLECA „DINCOLO” NECĂSĂTORIT, atât de esențială era nunta pentru trecerea sa pe pământ. Fără de care omul nu era „întreg”, împlinit, desăvârșit… Iar în „Cărările sufletului ” ( Editura Etnologică, 2004) tot Ion Ghinoiu încearcă să te lămurească, la pagina 174: „…Se pare că Moldova a conservat mai bine ceremonialul nunţii mortului (…). Pe o pernă sunt duse cununiţele de căsătorie, făcute din ramuri de salcie şi verighetele”.

    Crezi că de florile-mărului considera societatea românească tradițională că NUNTA era, alături de NAȘTERE și MOARTE un eveniment cosmic? Greșit, elev Danileț, dacă tu crezi așa… căsătoria însemna NAȘTERE DE PRUNCI, iar nu cum ai matale fantezii că nu presupunea „…și în mod obligatoriu copii…”. Ba presupunea, și știi de ce? Pentru că societatea tradițională românească despre care, cu tristețe te anunț, școler Danileț , că n-ai învățat nimic în cursul atâtor ani de studiu, credea în trecerea sufletului din lumea aceasta în cealaltă lume… și mai credea că lucrul acesta nu se poate face decât dacă celui dus i se fac toate rânduielile… iar toate rânduilelile „de trecere” numai urmașii puteau să i le împlinească. Tot Ghinoiu ar fi trebuit să citești , și tot „Cărările sufletului ”, la pagina 182, pentru a afla că: „… Spre deosebire de societatea medievală occidentală, unde primogenitura (primul născut) moştenea casa şi căminul de casă, întrucât acestuia îi reveneau sarcinile militare, în satul românesc dreptul de moştenire îi aparţinea ultimului născut. Fiind mai mic, acesta avea şansa păstrării mai îndelungate a cultului moşilor şi strămoşilor.”

    Nașterea de prunci era finalitatea și rostul … ți-o spune Simion Florea Marian în „Nașterea la români ”, în capitolul 1, pag 13 ( București, Editura Saeculum I.O., 2000) : „…Un proverb străvechi zice: «mulțimea copiilor, bucuria românului» sau «mulțimea copiilor, averea românului». Deci, una din dorințele cele mai dintâi ale noilor însurăței, și cu deosebire ale tinerei neveste e și aceea ca preabunul și preaputernicul Dumnezeu să-i binecuvânteze cu nașterea de fii și fiice sau, cum se mai zice, cu «gloată»…” Vezi, dragă, copiii nu erau „unelte” , Vasilică, așa cum spui tu, în societatea tradițională românească… ci, „minunea lui Dumnezeu”.

    Așadar, să punem punct acestei evaluări: nu pot să nu te las corijent …. că altfel, și alte loaze și-ar imagina că școala e doar așa, să ne aflăm în treabă… mai vii și tu la toamnă, mai vedem… Dar dacă și la materia de studiu „DREPT” , și la materia de studiu „EDUCAȚIE CIVICĂ” te prezinți la fel de nasol, tare mi-e teamă că nu treci clasa, elev Danileț!

    P.S. Vasilică, dacă vrei să vezi ceva cu adevărat „tare” despre familia românească , urmărește afluxul fără pereche de cetățeni români care, înainte de sărbătorile religioase majore, intră în țară, de pe unde i-ar fi dus pașii și sărăcia. Întreabă-te de ce oare ei numai aici pot să-și facă sărbătorile și de ce asta e o trăsătură comună doar pentru România și pentru Moldova de dincolo de Prut?

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s