”Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gerghesenilor, care este în faţa Galileii. Şi ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte.
Şi văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui. Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.
Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc. Şi era acolo o turmă mare de porci, care păşteau pe munte. Şi L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; şi le-a îngăduit. Şi, ieşind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe ţărm în lac şi s-a înecat. Iar păzitorii văzând ce s-a întâmplat, au fugit şi au vestit în cetate şi prin sate. Şi au ieşit să vadă ce s-a întâmplat şi au venit la Iisus şi au găsit pe omul din care ieşiseră demonii, îmbrăcat şi întreg la minte, şezând jos, la picioarele lui Iisus şi s-au înfricoşat.
Şi cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Şi L-a rugat pe El toată mulţimea din ţinutul Gerghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinşi de frică mare. Iar El, intrând în corabie, S-a înapoiat. Iar bărbatul din care ieşiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu. Şi a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Iisus.”

Două chestiuni mă ”lovesc” în fragmentul evanghelic citit la liturghia de astăzi, din ritul bizantin.
Prima chestiune este destul de evidentă: a realității diavolului. Nouă nu ne place să credem că diavolul ar exista. Chiar și teologi o tot dau cotită cu privire la existența satanei încercând să abstractizeze pe diavol, reducându-l la ”problema răului”, pe care apoi o transformă într-o chestiune care nu mai e nici măcar metafizică, ci de etică. Nu este răspuns mai stupid dat problemei răului decât definirea lui ca absența binelui, deși o să vedem o grămadă de magiștri în ale teologiei și filosofiei înfoindu-se cu această definiție stupidă care arată că și mari cărturari pot să ajungă la înălțimile abisale ale reflecțiilor unui fotbalist, precum Gică Hagi: ”să fie bine ca să nu fie rău”.
Această evitare a problemei răului prin banalizarea lui este, știm deja, cea mai bună strategie a diavolului: el nu are nevoie atât ca lumea să nu creadă în Dumnezeu ci are nevoie ca lumea să nu creadă în el sau în puterea sa. Doar în umbră și în anonimat, răul își poate face bine lucrarea.
Răul, ne spune și Evanghelia de astăzi, dar ne spune toată Scriptura și toată istoria Bisericii care nu a fost redusă la metafizică, este ceva foarte concret și foarte personal. Răul este o persoană: că vorbim de diavoli sau că vorbim de slujitori mai mult sau mai puțin posedați ai acestuia. Nu există un rău ca absență a binelui ci este un rău ca ființă ce lucrează împotriva binelui.
În Evanghelia de astăzi vedem cum Hristos întâlnește răul în chipul unei legiuni de diavoli care chinuiau un om amărât. De ce? Pentru că, deducem chiar din text, era singura lor șansă de a nu fi chinuiți în Iad: chinuindu-l pe amărâtul acela posedat, nu se chinuiau ei.
Însă să privim cu atenție la scenă: este un amestec straniu de horror, de grotesc, de comic și de firesc. Sărmanul posedat rupea lanțurile cu care era legat și încerca să fugă din cetate în deșert. Această reacție, deducem că e provocată de chiar venirea lui Hristos în cetatea în care locuia posedatul: oriunde era mai bine pentru diavoli decât în prezența divinității. Acest lucru ne este confirmat și acum, când vedem, inclusiv în direct, la tv, reacția de tulburare, mânie, isterie pe care o provoacă prezența publică a sacrului, reacție vizibilă atât la posedați cât și la diverși activiști, jurnaliști și slujitori ai diavolului. Simpla referință la Hristos irită, sperie, provoacă mânie, lasă deoparte logica, invocarea toleranței, culturii dialogului, etc.
Mai mult chiar: simpla prezență a lui Hristos îi determină pe diavoli să fie…primii apostoli. Ce spune legiunea?
” a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui.”
Nu știau încă apostolii că Iisus e Fiul lui Dumnezeu, dar diavolii o mărturisesc cu frică, chin și revoltă. E uluitor, impresionant și amuzant. ȘI nu e un caz unic: de câte ori nu vedem în pasiunea agresivă a așa numiților atei de a ataca nu ideea de divinitate ci doar pe Dumnezeul Bibliei, o credință frustrată, supărată, iritată, mai sinceră decât credința noastră care deși e iubitoare, e de multe ori șovăielnică?
Hristos află că omul este posedat de o legiune de diavoli și….în loc să trimită pe acești diavoli ”în adânc”, acolo unde ei se temeau să ajungă, le acceptă rugămintea și îi lasă să intre într-o turmă de porci. De ce? Exegeții au dat diverse interpretări mai mult sau mai puțin interesante. Însă eu cred că a făcut-o tocmai pentru a demonstra ceva: răul este incapabil de o bună finalitate.
Să explic: diavolii au un plan- nu pot să reziste în omul posedat, mai ales în contextul în care apare Hristos decis să îl elibereze de sub robia lor. Planul lor este să preia controlul altor ființe pentru a putea să evite întoarcerea lor în chinurile iadului. Hristos îi lasă, dar ei lăsați de capul lor, nu sunt în stare decât să își mâne propria turmă de porci în apele lacului Galileei și să piară împreună cu aceștia.
Răul nu e înțelept până la capăt. Răul e pasional: rupe lanțuri, delirează, poate să impresioneze, dar nu e capabil să se gândească pe sine până la consecințele ultime ale propriei sale existențe și propriilor sale fapte. Dacă Lucifer și-ar fi gândit faptele până la consecințele ultime nu ar fi plecat de lângă Dumnezeu. Dacă Robespierre, Danton și alte creaturi diabolice din timpul revoluției franceze ar fi gândit revoluția lor până la consecințele ei ultime, nu ar fi ajuns să o facă, salvându-și astfel chiar propriile vieți și suflete. Dacă Lenin și Troțki ar fi gândit bolșevismul până la ultimele sale concluzii, ar fi renunțat să mai facă revoluția bolșevică. Același lucru este valabil și în cazul lui Stalin, lui Hitler și altor demoniaci din istorie.
Dar răul deși e teribil de inteligent și poate fi foarte puternic nu are de fapt minte, căci e întunecată de pasiuni prea puternice ca să lase loc rațiunii…

Dar să ajung la al doilea punct al reflecției mele asupra acestei Evanghelii foarte interesante: Hristos eliberează pe posedat, diavolii se sinucid pentru că….răul e o sinucidere, mai devreme sau mai târziu. Dar ce fac oamenii? Se sperie și fericiți că au scăpat de diavol îl alungă și pe Hristos. Pare comic dar nu e: tot timpul în istorie s-au purtat războaie care scapă înțelesului oamenilor de rând. Chiar și acum lumea e frământată de o bătălie pe care nu o poate nimeni reduce la o ceartă de piață cu privire la prețul petrolului sau împărțirea zonelor de influență. Iei ziarul și vezi că nu e nicio logică, nici măcar negustorească în incendierea Orientului Mijlociu, în inventarea crizei ucrainiene sau escaladarea celei coreene. Miza este, mai mult ca oricând, sufletele oamenilor. Și așa a fost tot secolul XX. Gândiți-vă la naziști și la bolșevici, că după ei a trecut mai multă istorie și lucrurile au devenit mai clare: ideologiile lor erau mai puternice decât pragmatismul și decât chiar instinctul de supraviețuire. La fel, sunt sigur, se va putea vorbi și despre vremurile noastre, de acum.
Însă noi, lumea măruntă, ne temem să cunoaștem marile mize. Ne temem pentru că știm în sinea noastră că vom fi chemați să dăm socoteală, dacă vom avea știință. Și pentru că nu vrem să știm, aplicăm politica struțului. Ne facem că nu avem habar, refuzăm să înțelegem și încercăm să fim neutri într-un război care se poartă…pentru mințile și sufletele noastre.
Același lucru, la scara mică a Galileei, au făcut și gherghesenii care l-au îndemnat pe Hristos să își ia tălpășița pentru a nu le complica existența prin cunoașterea unor adevăruri dificile….

diavolul

Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s