Văd pe unii foarte porniți pe ”zeciuială”, pe care o văd ca pe un soi de păcat neoprotestant.
În fapt nu e niciun păcat: Biserica este și trebuie să fie responsabilitatea creștinilor ce o alcătuiesc. Inclusiv din punct de vedere financiar.
A ne aduce contribuția financiară nu doar în susținerea unor proiecte bisericești, ci pentru buna activitate a comunității de care aparținem este o obligație creștină, cum citim tot din Faptele Apostolilor.
Salarizarea de la stat a personalului clerical și neclerical este inovația cu adevărat recentă și, trebuie să recunoaștem, periculoasă.
 
De ce periculoasă? Pentru că ea presupune un anumit tip de ingerință a statului în viața Bisericii, chiar dacă nu se manifestă oficial.Dar…cine plătește și influențează, dacă nu chiar și dictează, nu?
De aceea nu este de mirare că mai în toate societățile în care Statul finanțează cultele, cultele sunt prezențe mult mai timide în spațiul public, ca actori ai societății civile, decât în societățile în care cultele se finanțează autonom.
Statele Unite ale Americii au un creștinism mult mai dinamic și mai implicat civic decât creștinismul britanic, sau cel românesc.
Dependența financiară de stat pur și simplu descurajează inițiativa. În definitiv, de ce ai risca un status quo care nu dă dureri de cap?
Și de aceea în România vedem cum angajamentele sociale ale Bisericilor sunt timide. Deși în plină campanie pentru modificarea Constituției, tema aceasta este rar prezentă, iar atunci când este prezentă e de multe ori doar subțire și vag sugerată în predici și discursuri oficiale.
Nu mai vorbim de alte teme cu angajare socială, Biserica fiind o prezență foarte timidă în spațiul public pe astfel de teme, care peste tot în lume nu sunt atât politice cât țin de teologia morală și de doctrina socială creștină. Mă gândesc aici la demnitatea umană, la chestiunea salariului just, a dreptului la muncă, a eticii proprietății, care sunt teme ce au fost promovate mai întâi de Biserici și apoi preluate de restul societății.
 
Revenind la subiect: chestiunea finanțării Bisericii trebuie să fie responsabilitatea oamenilor din Biserică. Donațiile și buna administrare a acestor donații, pot să ofere Bisericii prosperitatea necesară pentru a se întări în curajul mărturisirii.
 
Și trăim vremuri în care fără acest curaj, Biserica este în pericol de moarte.

J0139.-CativaBanuti-desen

Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s