Pe 31 octombrie s-au împlinit 500 de ani de la momentul în care, publicându-și cele 95 de teze, Martin Luther a început formal ceea ce numim Reforma protestantă.
Momentul acela a fost unul de cotitură pentru istoria Creștinismului și a lumii. Oricum ne-am raporta la doctrina lui Luther și a celorlalți reformatori, nu putem să ignorăm acest aspect: Protestantismul a schimbat radical Creștinismul și lumea.

Cea mai importantă schimbare este cea care a dus la confesionalizarea Creștinismului. Până la Reformă, Biserica nu era unită: erau schisme diferite (cea mai importantă, desigur, cea dintre Răsăritul bizantin și Apusul roman), erau diverse dezbateri teologice sau de orgolii.
Dar cu toate acestea viziunea asupra Bisericii era una: toți creștinii credeau că Biserica este o instituție divino-umană, construită pe o ierarhie bine gândită, la care nu se poate accede decât sacramental.
Că erai în subordinea canonică a patriarhului de Constantinopol, catolicosului de Echmiadzin sau a papei de la Roma, viziunea asupra Bisericii era era în linii mari, aceeași.
Reforma răstoarnă radical această viziune unitară asupra Bisericii. Ierarhia este regândită, teologia sacramentală este radical schimbată, raportarea la Euharistie este pusă în discuție în termeni radicali față de cei care erau comuni Bisericii de până în acel moment.
Tradiția însăși, care fundamenta cu autoritate revelațională o imagine a lui a fi creștin, este subminată în chiar autoritatea ei.
Acest lucru nu se întâmplă doar în acea parte a lumii creștine care a îmbrățișat direct Reforma. Punerea în discuție a tuturor acestor autorități și nevoia stringentă a unei replieri și definiri confesionale, cuprinde întregul Creștinism.
Tridentul și Reforma catolică, toată gândită ca o reacție la criza protestantă, inventează în Biserica Apusului un nou tip de Biserică: organizat, centralizat, ultrareglementat, cu o teologie clară, fermă, solidă, care nu mai încurajează niciun dialog.
Așa se naște Biserica Catolică așa cum o avem acum.

Bisericile de tradiție bizantină, obligate atât de presiunea protestantă de a deveni și ele protestante, dar și de presiunea catolică de a deveni catolice, au trecut și ele printr-o criză identitară, trecând ca prin urechile acului prin riscul de a deveni calvine sau catolice.
Soluția a fost inventarea Ortodoxiei confesionale, care se face mai ales în timpul Sinodului din Iași, din 1642, care definește lumea ortodoxă așa cum o vedem acum.

Reforma ne-a influențat pe toți și pe mai departe. Ne-a obligat și ne obligă să gândim tot timpul chestiuni mereu de actualitate: raportarea la Scriptură, raportarea la cultura vremii, înțelesuri mereu actualizate ale conceptului de Tradiție.
Teologii născuți în lumea protestantă au fost, prin libertatea lor, stimulente și pentru noi, cei din Bisericile tradiționale. Să luăm un exemplu foarte familiar românilor: dialogul mereu viu din cărțile părintelui Stăniloae cu marele teolog protestant Karl Barth.

De aceea ziua Reformei nu trebuie să treacă prea ușor pe lângă noi: pentru că este ziua în care comemorăm o criză din viața Creștinismului ce ne-a definit și pe noi identitar, că ne place sau nu.

luther

Anunțuri

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s