Mi se pare foarte firesc lucru să nu fie cineva de acord cu mine.
Nu am pretenția că sunt posesorul Adevărului ci doar posesorul unor opinii pe care le fac publice fără să fiu agresiv cu ele. Nu mă vedeți postând peste tot, sărind peste voi să vă bag sub nas opiniile mele.
În același timp încerc să îmi exprim opiniile cât mai clar, tocmai ca să înțeleagă lumea repede ceea ce cred, ce vreau să transmit.
Sunt chiar încântat când opiniile mele nasc discuții și dialoguri, chiar și spumoase, în limita decenței.
Îmi place când sunt contrazis cu argumente. Și rumeg ideile care mi se opun.
 
Vulgaritatea nu mă deranjează foarte tare. Însă când sar vulgarul și agresivul pe mine, mă simt chiar…confirmat :). Dacă atât poate, să mă înjure, atunci înseamnă că sunt mult mai argumentat și mai aproape de adevăr decât agresorul.
 
Însă ce mă scoate din țâțâni e acuza că aș fi inconstant, incoerent și că….m-aș contrazice.
De ce mă enervează acuza asta? Pentru că e clar că cel care o aduce nu m-a citit atent.
Căci da, am smerenia de a nu posta decât pe pagina mea de Facebook , pe blog, pe unde mai sunt invitat și de a nu băga pe gât opiniile mele.
 
Dar am și pretenția asta minimă: dacă tot te-ai apucat să mă citești, fă-o cu atenție. Mai ales că tot pentru tine, dragă cititorule, mă smeresc și mai tare și încerc să scriu cât mai pe înțelesul tuturor.
 
Ah, dacă tu crezi că evoluția organică a unei idei este schimbarea opiniilor și că încremenirea într-o opinie fie și prin castrarea ideii, este o soluție decentă, atunci chiar nu are rost să mai pierzi vremea să mă mai citești. Nu am ce să îți ofer, nu ai ce să îmi oferi.
Duca
Reclame

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Un comentariu

  1. Respect!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s