Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a bătut palma cu principalul ong al homosexualilor și transexualilor din România ca, pe bani UE, să dreseze ideologic niște activiști pentru a…”combate discriminarea”.
Unul din obiectivele lor este…wow:
”contracararea utilizării abuzive a libertăţii religioase pentru a genera intoleranţă la adresa minorităţilor şi pentru a limita alte drepturi ale omului, inclusiv drepturile persoanelor LGBTI.”
Adică, cu alte cuvinte,găsirea unor mecanisme de a îngrădi libertatea religioasă și de conștiință.
 
Că ACCEPT face treaba asta hai să spun că accept și înțeleg. În definitiv, e un ong care are o poziție ideologică asumată.
Că UE finanțează astfel de proiecte nu accept, dar m-am resemnat de mult (chiar înainte de aderarea României la UE) ca să mai văd altceva în această Uniune decât un proiect ideologic de uniformizare prin nivelare ideologică a Europei,
Că CNCD este lăsat să facă așa ceva, asta nu mai pot nici înțelege, nici accepta.
Nu înțeleg de ce există această instituție. Orice formă de discriminare poate fi reclamată la poliție și în instanță, fiind pedepsită oricum mult mai eficient decât sancțiunile contravenționale date de sinecuriștii de la CNCD.
Practic prin CNCD, Statul român își asumă oficial o ideologie ca politică de stat. Și nu o face nici măcar democratic: căci nu sunt întrebați cetățenii nici dacă vor impunerea ideologiei corectitudinii politice, nici dacă vor schimbarea instituției familiei, nici dacă vor limitarea libertății lor de conștiință și de credință.
 
Nu sunt cetățenii români întrebați de nimic din lucrurile astea. În schimb sunt întrebate ong-uri stipendiate de diverse ambasade, de diverși soroși (că nu e doar George Soros singura interfață financiară pentru finanțarea imbecilizării ideologice a lumii).
Cetățenii români încă așteaptă un amărât de referendum solicitat și obținut prin demersuri constituționale și democratice…
 
Acesta este unul din motivele pentru care în perioada următoare voi începe demersurile pentru organizarea unui ong și unei platforme care să se ocupe de apărarea libertății religioase și de conștiință din România (dar și din regiune).
Vreau să fac un ong în care, împreună cu prieteni și colaboratori cunoscători ai fenomenului, să putem să încercăm să atragem atenția, dacă nu să oprim, asupra riscului celui mai mare al vremurilor noastre: uciderea libertății în numele …toleranței.
Bogdan D.
Reclame

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

2 comentarii

  1. Buna ziua,
    Foarte buna initiativa dvs.
    Va sustin din toata inima.
    Cu stima,
    Elena

    Apreciază

    Răspunde

  2. Organizatia asta ar trebui desfintata, ca si turma de ong-uri. Astea sint mai rele decit toate imbecilismele comuniste!

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s