Cei care mă cunosc știu foarte bine că una din treburile mele pe aici este să zgândăr (e un arhaism- pentru cei care preferă ”zgândăresc”) idolii confortabili ai cititorilor mei.
 
Unii din idolii confortabili sunt cei din perioada de dinainte de comunism. Avem deja o întreagă mitologie națională a acelei perioade, cu zei, semizei și eroi, cu o imagine idilică a unei ”vârste de aur” curmate de șenilele tancurilor sovietice și de venirea comuniștilor la putere.
 
Numai că ce nu prea par să înțeleagă unii cititori este că de fapt așa funcționează memoria istorică: păstrează doar imagini în alb și negru, fără nuanțe, fără prea multe detalii.
Ce a fost bun este maximizat până la a fi ”cel mai bun”, ceea ce e rău va fi fie diluat din interes național, fie maximizat până la diabolizare.
Iar acest lucru este valabil pentru toate timpurile istorice. Peste 100 de ani memoria istorică va reține pe Iliescu fie ca pe liderul revoluției anticomuniste și cel care a dus România în NATO și în UE, fie ca pe un dictator sângeros care s-a scăldat în sângele celor 3-4 morți (dintre care unul de infarct) din timpul busculadelor din iunie 1990….
Adrian Năstase va rămâne în istorie fie ca premierul care a scos România din lunga noapte economică a anilor 90 și care ne-a băgat în UE și NATO, câzând apoi printre primele victime ale unei dictaturi a procurorilor, fie ca arhetipul corupției datorită geamurilor termopan primite ca ”șpagă”.
Datele exacte vor conta foarte puțin pentru ambele scenarii.
 
Lăsându-l pe Iliescu, dacă ne uităm la perioada Regatului României, nu e dificil, dacă ne uităm pe date, să vedem că e foarte departe de a fi fost o vârstă de aur.
Iar chipuri care acum sunt în pantheonul național, au CV-ul real mult mai murdar cu sânge sau cu acte de corupție decât ne-am închipui.
Răscoala de la 1888 (nici nu știați de ea, nu?), cea din 1907, represaliile duse împotriva populației bulgare din Cadrilater, cele împotriva basarabenilor, tot din anii 20 (nici de ele nu știați, nu e așa?), împușcarea greviștilor de la Lupeni și de la Grivița, alegerile (toate) fraudate cu ajutorul poliției și jandarmeriei (practic nu era ciclu electoral interbelic care să nu se lase cu câțiva oameni uciși), marea corupție, legislația antisemită de după 1937, participarea României la Holocaustul împotriva evreilor și țiganilor, sunt momente asupra cărora încercăm să păstrăm un lapsus cât mai demn. Căci, nu e așa? apanajul violenței politice în România îl au doar comuniștii și legionarii. Ah, și Iliescu, desigur…
 
Desigur, cei mai sinceri dintre noi vor dori să cunoască adevărul pentru a se elibera de idoli și pentru a trage niște lecții din istorie. Căci istoria este ”magistra vitae” doar atâta vreme cât e autentică, nu doar o poveste confortabilă intelectual.
Ceilalți vor invoca, unii sincer, alții interesat, cavourile înaintașilor pentru a purta diverse bătălii ale momentului….
Eu prefer prima variantă.
Oblo nelămuritul
Reclame

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s