Ține de specificul nostru: de a îmblânzi și chiar transforma prostiile ideologice. Nu știu ce o să reușească românilor să facă din corectitudine politică, sau din prostiile numite gender studies, de exemplu, dar astăzi, din prostia socialistă a ”Zilei Internaționale a Femeii”, noi, românii, am ajuns să serbăm cu totul altceva: pe mamele noastre.
Cu tot respectul pentru soții, iubite și…amante: cea mai importantă femeie din viața cuiva (bărbat sau femeie) este mama.
Iar mama mea, ca să o dau pe ”coarda subiectivă”, este chiar o femeie wow, care de la un moment dat m-a înțeles și mă înțelege mai bine (inclusiv spre surprinderea mea) decât oameni de la care chiar mă așteptam să o facă.
În relația mea cu părinții mei, și mai ales cu mama mea, maturitatea a fost cea care a consolidat-o. De câțiva ani între mine și mama mea nu mai e doar o relație mamă- fiu, ci și o prietenie și o complicitate pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu, îi mulțumesc și ei.
Tot azi mă gândesc la cea mai nebună în sens fain, femeie de am cunoscut-o și care ne-a marcat atât pe mama mea cât și pe mine: Bica (nu vă gândiți la prostii cu Costa Rica 🙂) ): bunica mea care m-a crescut în primii 7 ani de viață. Și care ne-a și părăsit pentru Domnul într-un început de martie acum câțiva ani.

Ca un făcut, o mică fotografie cu bunica mea în tinerețe se găsește de câteva zile pe biroul meu, între diversele lucruri mărunte împrăștiate pe acolo. O pun deoparte? Tot mă ciocnesc de ea. Cum mama mea nu vrea poze pe internet, o să îi pun doar poza bunicii mele.
La Mulți Ani! pe pământ mamei mele și O eternitate! în Ceruri bunicii mele.

Bica
Reclame

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s