Hristos S-a înălțat!

Avem relatări despre Înălțarea Domnului în evanghelia după Marcu, în cea după Luca și apoi, reluată de Luca, la începutul Faptelor Apostolilor.
Acest lucru ne arată că Înălțarea Domnului era văzută de prima generație de creștini ca fiind ceva firesc. Lucrarea Domnului pe pământ S-a încheiat, așa că Hristos S-a întors la Tatăl. De atunci începe timpul Bisericii.
Ce este acest timp al Bisericii? Este timpul intervalului dintre Înălțare și întoarcerea Domnului. De acest timp al Bisericii se leagă ultimele învățături date de Domnul înainte de înălțare.
”Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”.

Apostolii, vedem la Luca, sperau că acest timp pe care îl numim acum ca fiind al Bisericii, va fi un timp al Împărăției: ”Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare, în acest timp vei așeza Tu, la loc, împărăția lui Israel?”. Această speranță este una legitimă. Însă de multe ori ea devine o ispită: aceea de a se apuca să construiască, peste capul Domnului, Împărăția lui Dumnezeu pe acest pământ.
Nu de puține ori în acest timp al Bisericii, creștini au căzut în ispita de a căuta și a încerca să promoveze diverse forme de teocrații, de proiecte sociale și politice care să instaureze virtutea prin lege în lume, care să restaureze Împărăția.
Aceste nerozii s-au înmulțit mai ales odată cu epoca constantiniană, când împăratul Constantin, apoi după el aproape toate puterile politice, au încercat și temporar au și reușit să anexeze Biserica preetențiilor și ambițiilor lor politice, transformând Creștinismul în ideologie.
Această ispită se simte și se vede și acum, în vremurile noastre. O vedem în Polonia zilelor noastre, la așa numitele ”teologii ale eliberării” marxiste, am văzut-o la legionari, o vedem în felul în care diverse Biserici locale se transformă în ”Biserici naționale” (un concept structural eretic) având ambiția de a face din Hristos un stindard pentru schimbări sociale și politice.

Însă Hristos a răspuns apostolilor:
”Nu este al vostru a ști anii și vremurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa.” Împărăția lui Dumnezeu nu este timpul Bisericii ci este vremea ce va veni după ce Biserica își va încheia misiunea sa pe acest pământ.
Iar această misiune este aceea de a fi martorii Evangheliei și vestitorii acestei Împărății despre care nu știm când va să vină. Pentru aceasta și doar pentru această misiune Biserica primește mandat și putere:
”Ci veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului.”
Dar când Biserica forțează acest mandat, pentru a susține, încuraja iluzii că pot să apară mici ”Împărății” pe acest pământ, pentru a se închide într-o autosuficientă și splendidă liturgic izolare, oare ce se întâmplă?

Se amână instaurarea Împărăției adevărate, pentru că venirea a doua a lui Hristos este întârziată de refuzul Bisericii de a își mai face treaba, de a își îndeplini mandatul încredințat ei.
De altfel este interesant că de la un moment dat, cam după Constantin cel Mare, dar tot mai accentuat după aceea, s-a schimbat chiar perspectiva asupra celei de-a doua Veniri și instaurării Împărăției celei adevărate.
Acum când spui ”apocalipsă”, deja intri într-un cadru horror. Când spui ”sfârșitul lumii”, te gândești la scenarii teribile. Însă în primele secole creștinii așteptau sfârșitul cu sufletul plin de bucurie. Salutul creștin a fost la început ”Maran atha!” (”Domnul vine!” sau chiar ca invocativ: ”Vino Doamne!”) și nu „Doamne ajută”.
De prin secolul IV, preocuparea a devenit cum să fim ”cetățeni mai buni” ai împărățiilor acestui veac, nu cum să vestim Împărăția ce trebuie să vină. Am căzut în ispita de a crede că timpul Bisericii este suficient, că Biserica nu are vreun mandat particular ci este o extensie autosuficientă a lui Dumnezeu, în care ”bine ne este nouă împreună”, așa că nu mai avem nevoie de altceva.
Și de asta de Înălțarea Domnului ajungem să ne cinstim eroii naționali, care ne apără efemerele împărății pământești, în loc să medităm la Împărăția care întârzie din pricina nevredniciei noastre de a ne duce mandatul creștin până la capăt.
inaltarea-domnului1

Reclame

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s