Ieri, 29 iulie, s-au împlinit 106 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt,  probabil cea mai serenă, mai vie, mai impresionantă imagine a Ortodoxiei românești din secolul XX, un veritabil sfânt  al acelui secol nebun.
E un prilej pentru mine de reflecție asupra unui subiect foarte important, care reprezintă o particularitate fundamentală pentru spiritualitatea vremurilor noastre: renașterea Israelului și reîntâlnirea, după aproape 2000 de ani, dintre evrei și creștini.

Toată modernitatea este punctată de mari personalități de origine evreiască care au marcat definitiv lumea noastră. După secole de închidere în ghetto, de refuz al istoriei, odată cu modernitatea, are loc și renașterea pentru lume a evreității.
Baruch Spinoza, Karl Marx, Albert Einstein, Sigmund Freud, Edmund Husserl, Wittgenstein, Theodore Adorno, Raymond Aron, Hannah Arendt, Karl Popper, Ayn Rand, Claude Levy Strauss, sunt doar câteva nume (dar ce nume!) din lista impresionantă a evreilor care au marcat definitiv modernitatea. Și dacă vă uitați cu atenție pe listă, oamenii aceștia s-ar fi sfâșiat între ei, dacă ar fi fost puși în aceeași sală de seminar. Practic cel mai mare contestatar al lui Marx e Popper, cel ma mare adversar de idei al școlii din care a făcut parte Adorno, e Aron, și tot așa….
Acest mic popor abia ieșit din ghettourile și shtaetl-uri, a oferit cea mai importantă (nu e nicio exagerare) contribuție la ceea ce am putea numi civilizație modernă.

Eu nu pot să nu văd în această efervescență culturală ce nu are comparație, care a permis ca un popor minor și periferic să devină fermentul modernității, decât un semn al împlinirii planului lui Dumnezeu cu Israelul, al reintrării Israelului în marea istorie, pentru care a fost pregătit de Domnul.
Iar secolul XX este și secolul reîntâlnirii dintre evrei și creștini la nivel spiritual. Există niște personalități, pe cât de atipice, pe atât de fascinante, care marchează această întâlnire.
Am în cap imediat o listă, un pomelnic, o litanie de mistici și teologi ai secolului XX care trăiesc și gândesc în cadrul întâlnirii și dialogului dintre spiritualitatea evreiască și spiritualitatea creștină:
Franz Rosenzweig
Edith Stein
Simone Weil
Jacob Taubes
Nicolae Steinhardt
Richard Wurmbrand
Jean Marie Lustiger

Unii dintre ei se convertesc la Creștinism. Edith Stein devine catolică și moare ca sfântă martiră, la Auschwitz, sub numele de călugăriță carmelitană: Tereza Benedicta a Crucii.
Nicolae Steinhardt se botează în închisoare ortodox și moare călugăr la mânăstirea Rohia.
Richard Wurmbrand se convertește la creștinismul protestant, luteran și după ani de temniță pentru credință, moare ca pastor mărturisitor al credinței creștine evanghelice.
Jean Marie Lustiger devine catolic și ajunge arhiepiscop și cardinal al Parisului.

Alții aleg să își redescopere, să își reîncarce cu amprentă creștină, iudaismul. Rosenzweig, cu a sa „Steaua Mântuirii„ (care trebuie tradusă și în limba română- e o obligație pentru sărmana noastră cultură) construiește o teologie a mântuirii cu o puternică amprentă creștină.
Jacob Taubes, rabin și filosof, de multe ori cinic, în ultimele zile ale vieții, cu perfuzii, imobilizat, refuză anestezicele pentru a putea să țină un ultim seminar de câteva zile, despre teologia politică a lui Pavel: poate cel mai bun insert în teologia celui mai mare evreu dintre creștini (după Hristos, desigur) și a celui mai mare creștin dintre evrei: apostolul neamurilor.

Simone Weil, un personaj incredibil, de film, redescoperă credința în focul și nebunia lumii cuprinse de isteria fascismelor și lasă o suită de scrieri care arată, la un nivel profund, nu doar intelectual ci mai ales mistic, tensiunea întâlnirii dintre cei doi copii ai lui Israel: creștinii și evreii.

Modernitatea are o istorie care practic nu poate să fie separată de istoria evreității. Are o bibliografie care este esențial evreiască și are pietre de poticneală, care devin pietre de separație, ce sunt legate de iudaitate.

Nu e întâmplător cred eu că Israelul a renăscut ca o mare putere din cenușa Holocaustului.  Așa cum nu e întâmplător că mulți creștini și-au pierdut dreptul de a mai fi fii ai lui Dumnezeu tocmai prin teribilul păcat al antisemitismului.  Așa cum nu e întâmplător că evreii redescoperă dimensiunea mesianică a credinței lor. Așa cum iar nu e întâmplător că arma principală a seculariștilor și pretinșilor atei nu e contestarea ideii de divinitate, ci tocmai contestarea Dumnezeului Bibliei, Dumnezeului lui Abraham, Isaac, Iacob, al nostru, al creștinilor, dar și al lor, al evreilor….

Pur și simplu se separă apele. Și noi va trebui să alegem de ce parte stăm.

Nicolae steinhardt.png

Reclame

Publicat de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s