Toate articolele de Bogdan Duca

Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina. Militeaza pentru aparitia unei Drepte europene si crestine care sa poata descoperi si apara identitatea autentica a Batranului Continent.

Împreună cu Domnul ca fiu, sau ca fariseu?

Enervantă rău pentru unii credincioși evanghelia cu vindecarea femeii gârbove într-o zi de sabat. Enervantă pentru că ne arată o boală a credincioșilor din toate timpurile: nu gârbovenia, ci idolatria. Evreii își făcuseră un idol din sabat. Așa cum își făcuseră idol din Torah, din clădirea Templului, din reguli mai mari sau mai mărunte. Făceau aceasta pentru că nu e nimic mai comod decât să confunzi relația cu Dumnezeu după un model prestabilit, după un rețetar: spui rugăciunea aia, se rezolvă problema X, te duci la bolovanul acela, se rezolvă problema y, respecția ziua aceea, se rezolvă problema z, nu […]

Canonizarea regelui Mihai. De ce nu?

Nu glumesc, chiar cred că ar fi o bună idee canonizarea regelui Mihai de către Biserica Ortodoxă română.   Sfinții trebuie să fie modele pentru omul de rând, nu personaje de basm. Regele Mihai a fost un om cu frică de Dumnezeu, care s-a străduit să trăiască creștinește, fără exagerări. A avut o căsnicie foarte lungă și foarte frumoasă, care nu a fost umbrită de zvonuri și scandaluri de adulter. A făcut câți copii i-a dat Dumnezeu- 5 fete, nu cât a socotit el că îi permite buzunarul. A muncit pentru familia lui și a încercat să creeze un cadru […]

O (altă) explicație

Nu am intrat în viața sau pe pagina de Facebook a nimănui ca să îi spun (fie și argumentat) că e un ticălos, un prost, sau chiar un dobitoc, că deși se crede creștin, e de fapt păgân sau câte și mai câte astfel de răutăți. Nu umblu cu ciocanul să testez rezistența idolilor voștri. Aceasta pentru că sufăr de boala modernă a toleranței și cred că nu e decent să te bagi direct în viața omului, mai ales dacă nu te invită explicit. Însă nu pot nici să tac atunci când vreau să îmi exprim o părere sau atunci […]

Veșnică pomenire, domnule Noica!

30 de ani de la moartea lui Constantin Noica.   Îmi permit să vorbesc despre Gabriel Liiceanu cu acest prilej. Și să vorbesc de bine, pe merit, așa cum l-am vorbit de rău, tot pe merit, zic eu. Eu, personal, datorez mult lui Gabriel Liiceanu și poate celei mai celebre cărți a sale despre Noica. Mă refer la ”Jurnalul de la Păltiniș„, povestea incredibilă, întinsă pe mai mulți ani, a unor oameni care s-au motivat unul pe altul să facă, ca să vorbim ca Noica, ”isprăvi culturale”. Este o poveste cu Noica și despre Noica care a schimbat destine. Pe […]

4 decembrie 1917: lecția Centenarului

Acum exact o sută de ani, pe 4 decembrie 1917, România era în poate cel mai urât moment al istoriei sale. Țara se reducea, practic, la Moldova de astăzi, minus județul Suceava. Era bântuită de foamete, de tifos, de sărăcie. Oastea, în ciuda victoriei de la Mărăști-Mărășești- Oituz era demoralizată. Rusia intrase în zodia bolșevismului și haosul de acolo se transmitea și în bucățica care mai rămăsese din România. O pace rușinoasă urma să fie negociată în februarie- martie 1918, care practic condamna România la a fi o colonie germană pentru mai bine de un secol. Pierdeam practic Dobrogea (jumătate […]

De ce vorbesc tefeliștii folosind doar lozinci?

Deși ne amuzăm de slăbiciunea intelectuală a tefeliștilor, care funcționează politic doar pe pe bază de lozinci, există o logică în spatele lozincii care ține loc de ideologie.   Această viziune a lozincii ca înlocuitor de gândire politică au avut-o primii bolșevicii și au desăvârșit-o fasciștii italieni. De altfel prin nonconformism, violență și ironie agresivă, lozincile fabricate pentru tefeliști seamănă mai mult cu cele fasciste italiene ( gen ”Me ne frego!”) Lozinca are multiple avantaje: e clară, tranșează discuții. invită creierul la un dualism elementar (Noi buni, ei răi), induce un anumit eroism, ritmează nu doar vocile ci și ideile, […]

Alături de România? Nu. În România

Ieri vedeam la un prieten un mesaj de 1 Decembrie: ”Alături de România!”   Mie mi se pare nepotrivit acest mesaj. Eu nu sunt alături de România. Eu sunt în România. Eu sunt România.   Naționaliștii tind să fie alături de România, nu parte a României. Ei, de fapt,se cred un soi de doctori ai României, care vor să fabrice o Românie după un model ideal. La naționalist ai să găsești refugiul în basme, într-o mitologie a României lui. Pe România reală o țin de mână, sunt alături de ea, încercând să se convingă să se interneze și să facă […]