Categorie: Teologie

Împreună cu Domnul ca fiu, sau ca fariseu?

Enervantă rău pentru unii credincioși evanghelia cu vindecarea femeii gârbove într-o zi de sabat. Enervantă pentru că ne arată o boală a credincioșilor din toate timpurile: nu gârbovenia, ci idolatria. Evreii își făcuseră un idol din sabat. Așa cum își făcuseră idol din Torah, din clădirea Templului, din reguli mai mari sau mai mărunte. Făceau aceasta pentru că nu e nimic mai comod decât să confunzi relația cu Dumnezeu după un model prestabilit, după un rețetar: spui rugăciunea aia, se rezolvă problema X, te duci la bolovanul acela, se rezolvă problema y, respecția ziua aceea, se rezolvă problema z, nu […]

Canonizarea regelui Mihai. De ce nu?

Nu glumesc, chiar cred că ar fi o bună idee canonizarea regelui Mihai de către Biserica Ortodoxă română.   Sfinții trebuie să fie modele pentru omul de rând, nu personaje de basm. Regele Mihai a fost un om cu frică de Dumnezeu, care s-a străduit să trăiască creștinește, fără exagerări. A avut o căsnicie foarte lungă și foarte frumoasă, care nu a fost umbrită de zvonuri și scandaluri de adulter. A făcut câți copii i-a dat Dumnezeu- 5 fete, nu cât a socotit el că îi permite buzunarul. A muncit pentru familia lui și a încercat să creeze un cadru […]

Ce sunt?

O prietenă îmi atrage atenția asupra unui lucru esențial: multă lume nu mă înțelege pe mine pentru că nu e lămurită în ce cred. Nu sunt nici cu unii, nici cu alții…. Să fiu relativist? Să fiu oportunist? Aceste acuze le primesc periodic din taberele radicale și mulți sunt dezamăgiți de mine pentru că nu corespund unui anumit tip de portret pe care și l-au construit ei cu idealul: românului, creștinului, intelectualului, politicianului,, etc. Mi-am dat seama că da, are dreptate, și că periodic trebuie să fac o mică ”dare de seamă” pe aici, pe Fb și pe blog, ca […]

Despre evanghelici, dar mai ales despre autonomia Bisericii

Când te legi de creștinii evanghelici e din punctul meu de vedere legitim să o faci invocând chestiuni teologice: raportarea la Euharistie, lipsa Tradiției, structura ecleziologiei, etc.   Însă cel mai nefericit tip de raportare este acela de a le reproșa (cum se aude de prin 1990) că prin ajutoare materiale ar ”cumpăra” suflete.   Primul ”sectant” pe această logică ar fi Apostolul Pavel care, adunând bani de prin Bisericile din diaspora, s-a dus cu ei la Ierusalim, să ajute financiar Biserica locală lovită de o foamete, cum ne spun ”Faptele Apostolilor”. Cumpăra suflete cu ei? Nu. Doar manifesta un […]

În Franța se demolează biserici

Fenomenul acesta va lovi și România. Și o va face la fel, invocând un argument pragmatic: cel financiar. E relativ ușor să construiești și să întreții biserici cu finanțare de la bugetul local, de la cel central plus susținerea credincioșilor. Dar va sosi momentul în care primele două surse se vor închide și nici a treia nu se va dovedi suficientă. Iar dacă nu va sosi momentul acesta, va veni altul și mai periculos: acela în care statul își va impune ideologia asupra doctrinei Bisericii pentru că…o plătește, deci își permite să dea ordine. Am mai discutat treaba asta aici: […]

Despre voalul musulman, baticul creștin și libertatea religioasă

Încă o fentă la care pică ușor conservatorii români este cea a islamofobiei. Desigur, nimeni dintre noi nu e orb să vadă că renașterea Islamului este una ofensivă iar pe fondul deșertificării spirituale a Europei și a inepțiilor ideologice multiculturale și corecte politic, Islamul are o șansă serioasă de a cuceri Europa. Astăzi un profesor de științe politice (specializat pe geopolitică) de la Universitatea București a comentat utilizarea voalului musulman de către două studente ale sale. A invocat presupusa laicitate a statului român pentru a cere acelor studente să își încalce reglementările credinței pentru a beneficia de învățământul de stat. […]

500 de ani de la Reforma protestantă

Pe 31 octombrie s-au împlinit 500 de ani de la momentul în care, publicându-și cele 95 de teze, Martin Luther a început formal ceea ce numim Reforma protestantă. Momentul acela a fost unul de cotitură pentru istoria Creștinismului și a lumii. Oricum ne-am raporta la doctrina lui Luther și a celorlalți reformatori, nu putem să ignorăm acest aspect: Protestantismul a schimbat radical Creștinismul și lumea. Cea mai importantă schimbare este cea care a dus la confesionalizarea Creștinismului. Până la Reformă, Biserica nu era unită: erau schisme diferite (cea mai importantă, desigur, cea dintre Răsăritul bizantin și Apusul roman), erau diverse […]