Etichetă: Biserică

Trei postări pe Facebook despre credinţă şi morală

Morala creştină nu este o morală autonomă. Aşa cum nicio morală nu este autonomă- asta cu autonomia moralei este una din marile prostii ale modernităţii, prostie care ne-a costat sute de milioane de morţi în secolele ce abia au trecut…. Morala creştină izvorăşte din credinţă, din doctrina credinţei. Când credinţa piere,atunci piere şi morala, aşa cum atunci când seacă un izvor, inevitabil dispare şi râul ce se naşte din acel izvor. Tot vorbim acum de morala creştină, dar ne temem să vorbim de doctrina creştină. Vezi Doamne, e prea complicată, prea serioasă, nu sunt oamenii pregătiţi pentru aşa ceva. Hai […]

Am pus cruce stângii româneşti. La propriu :)

Discutam cu o prietenă de pe Facebook despre stânga românească. Am sărit repede peste PSD (care e cel mai de dreapta partid pe care şi-l poate permite România în acest moment) şi am vorbit de stânga autentică, gen „Critic Atac”. Dacă îi priveşti pe intelectualii români care se declară radicali de stânga, poţi să stai liniştit: nicio revoluţie neobolşevică nu va tulbura apele (aţi remarcat? tot mai curate) ale Dâmboviţei. Stânga asta radicală este cel mult în stare, în vreo polemică pe tema unei interpretări lacaniene a lui Zizek, să spargă vreo halbă în Dianei 4 (şi apoi să îşi […]

Pătimiri şi ispite ale Bisericii (după Rosmini şi Besancon)

Acum aproape 200 de ani, Fericitul Antonio Rosmini, un mare gânditor catolic, scria despre cele cinci plăgi (răni) ale Bisericii- care corespund rănilor Mântuitorului. Actualitatea lor este mai mult decât frapantă, mai ales pentru Bisericile Ortodoxe. Rana întâia ar fi fost cea a lipsei de empatie între cler şi credincioşi: casta clericilor s-a izolat de Biserica credincioşilor şi are tendinţa de a pune monopol pe chiar ideea de Biserică. Vedem şi acum cum se induce o falsă sinonimie între Biserică şi ierarhia bisericească, poporul credincios fiind exclus din instituţia Bisericii, transformat într-un soi de spectator şi beneficiar de servicii liturgice […]

Duminica Ortodoxiei- Întâia Duminică a Postului Mare.

Fiecare Duminică din Postul Mare are, în ritul bizantin, o semnificaţie aparte, menit să retrezească în aceste săptămâni ale pelerinajului Postului, să ne regăsim, revigorăm şi retrăim credinţa. În prima Duminică a Postului Mare ne aducem aminte de triumful dreptei credinţe asupra marilor erezii din primul mileniu, triumf culminat prin reintroducerea cinstirii icoanelor, după lunga şi sângeroasa perioadă a iconoclasmului. Acea perioadă din istoria Imperiului Roman din Răsărit, cu împăraţii, patriarhii, episcopii, călugării şi simplii credincioşi şi rău-credincioşi care s-au confruntat pentru a apăra sau a ataca icoana, ne arată cum Dumnezeu lucrează în istorie. Găsim în relatările despre acele […]

Duminica „Izgonirii lui Adam din Rai”

Încă o zi şi intrăm în Postul Mare-lungul şi (pe alocuri) asprul drum spre Înviere, când suntem invitaţi să ne tăiem voia, să ne forţăm firea şi să ne supunem trupul sufletului. Iar duminica aceasta ne aduce aminte de ce avem nevoie de post şi de asceză: pentru că omul este o fiinţă căzută, pentru că s-a depărtat de Dumnezeu, alegându-şi propria sa voie. Poftele i-au pierdut pe Adam şi Eva. Poftele ne depărtează pe fiecare dintre noi atât de Dumnezeu cât şi de aproapele nostru. Şi tot ele păstrează distanţa dintre noi şi Dumnezeu. Căci gândul spre Dumnezeu este […]

Despre confesionalism

Când îngerul păzitor vrea să îmi atragă atenţia asupra unui fenomen sau asupra unei idei, atunci „aranjează” în aşa fel încât ca în aceeaşi zi sau câteva zile la rând să fiu „victima” unor coincidenţe care să îmi focalizeze atenţia asupra temei respective. Aşa a fost zilele astea cu confesionalismul. Eu sunt catolic de rit bizantin (îmi place să îmi spun „ortodox în deplină comuniune cu Roma”). Or asta înseamnă că, aproape inevitabil, sunt în situaţia de a fi un obiectiv bun de convertit: fie de către ortodocşii care mă invită să mă întorc „acasă”, fie de către neoprotestanţii care […]

Întâmpinarea Domnului

Astăzi este sărbătoarea Întâmpinării Domnului- aducerii şi închinării prunului Iisus în Templu de către Maria şi Iosif. Ajuns în Templu, pruncul este întâmpinat de Dreptul Simeon şi de către proorociţa Ana, care îl recunosc pe Prunc ca Hristos, Mesia pe care îl aşteptau. Prin Legea lui Moise, întâiul născut de parte bărbătească din familie era închinat Domnului, al lui Dumnezeu. O formalitate liturgică- prezentarea lui la Templu şi un sacrificiu ritualic la 40 de zile după naştere, „ridica” această afierosire care presupunea dăruire totală. Însă, desigur, exista deplina libertate a părinţilor de a se ocupa de copilul lor astfel încât […]