Etichetă: UE

„Dacă există un interes naţional…”

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti: „Dacă există un interes naţional al României, Rusia este gata să îl susţină”. Hai să trecem peste partea a doua a afirmaţiei domnului ambasador. Evident că e o declaraţie diplomatică. Însă prima parte a afirmaţiei ar trebui să ne dea fiori: există vreun interes naţional? România e o ţară fără viitor gândit, fără idealuri pragmatice şi obiective naţionale. Suntem populaţia cea mai optimistă din UE cu privire la viitorul acestui proiect şi cea mai dispusă să cedeze suveranitatea naţională funcţionarilor de la Bruxelles. Suntem singura ţară în care euroscepticismul e doar un fenomen de Facebook. În […]

Care o fi „somnul cel de moarte” din imnul naţional?

Înainte de a vorbi de imperialism, de colonialism, de neocolonialism, de cât de „răi”, în fapt doar pragmatici, sunt cei mari cu noi, ar trebui, zic eu, să ne întrebăm dacă nu cumva la noi este problema. Astăzi mă gândeam la imnul nostru naţional şi mă întrebam care o fi „somnul cel de moarte în care ne-adânciră barbarii de tirani”? Nu cumva o fi mentalitatea asta slugarnică, care ne face să ne manifestăm, ca ţară, aproape tot timpul ca fiind câinele câte unui stăpăn? Oare „somnul de moarte” nu este obişnuinţa asta proastă de a ne căciuli şi nu de […]

Despre referendumul din Grecia. Cum aş vota dacă aş fi grec? Cum aţi vota dacă aţi fi greci?

Referendumul ce va avea loc duminică în Grecia, este dovada că ţara asta nu va rămâne în istorie doar ca prima în care s-a trăit democraţia ci că va fi printre ultimele în care flacăra democraţiei se va stinge. Nici nu contează care va fi rezultatul la referendumul de duminică.Important este că are loc acest referendum, că pentru prima dată în Europa, politicile de austeritate sunt supuse formei supreme de dezbatere şi decizie democratică: votul. Căci aceasta este esenţa democraţiei, ceea ce afectează pe toată lumea, trebuie să fie bine înţeles şi aprobat de toată lumea. Iar măsurile de austeritate […]

Zece motive pentru care nu sunt de acord cu existența Uniunii Europene

Am spus de mai multe ori de ce nu sunt de acord cu Uniunea Europeană. Am sintetizat aici zece puncte (cu dedicație pentru prietenul meu drag, Dinu Lungu). Mai întâi pentru că nu sunt de acord cu ideea ca țara mea să își cedeze suveranitatea unui corp birocratic,ce nu are nicio legitimitate democratică și care funcționează în capătul celălalt al continentului. Fără să fiu naționalist, sunt suficient de patriot ca să țin la suveranitatea dobândită de strămoșii mei nu cu puține sacrificii. În al doilea rând pentru că nu am încredere într-o organizație internațională ce și-a făcut deja un soi […]

Anatomia unui cancer

De ce decizia Curţii Supreme a SUA, care impune practic legalizarea „căsătoriilor” homosexuale (voi pune tot timpul ghilimele de acum înainte când voi face vorbire de acest fenomen) ar trebui să ne îngrijoreze foarte tare? Nu (doar) pentru că o astfel de decizie este o sfidare a normalităţi, nici nu (doar) pentru că ar fi o lovitură dată fundamentului iudeo-creştin (biblic) al civilizaţiei noastre. Problema este mult mai complicată şi nu este decât o piesă dintr-un puzzle totalitar care se asamblează sub ochii noştri. Pentru că am fi chiar miopi să credem că povestea aceasta este o poveste cu homosexuali. […]

Kosovo independent?

Circulă o bârfă cu parfum de credibilitate cum că Iohannis și Ponta au ajuns la un acord pe tema recunoașterii oficiale a statului Kosovo. Bănuiesc că această decizie, dacă e adevărată, nu este luată de bună voie ci este impusă de către adevărații factori de decizie din politica românească: Bruxelles și Washington. De altfel asistăm la o altă strategie proastă made in E.U.. Dorind să aplaneze criza mocnită din Balcani, UE va încerca să mituiască Albania, investind în Kosovo. Mai mult chiar, prin recunoașterea independenței Kosovo de către state care nu o făcuseră pănă acum, se încearcă- delicat- să se […]

Klausul

Ce este un klaus? Un klaus este politicianul român al viitorului, corespondentul românesc al politicianului ueuropean. Îl recunoaşteţi uşor. A fost fabricat să fie funcţionar public, să (nu) te asculte zâmbitor din spatele unui ghişeu, să fie impasibil dar politicos în faţa nevoilor tale reale, să fie obedient şi perfecţionist în obedienţa sa, să fie disciplinat, corect şi fără iniţiative. Klausul nu trebuie să fie inteligent. Ba chiar inteligenţa e periculoasă- duce la, Doamne fereşte!, opinii şi chiar convingeri care pot să nu fie mainstream. E suficient să pară inteligent. Pentru asta trebuie să tacă, să vorbească plat, folosind o […]